23.9 C
București
sâmbătă, 29 iunie 2024
AcasăSportPariul lui Băsescu: A doua bătălie pentru statul de drept

Pariul lui Băsescu: A doua bătălie pentru statul de drept

Imediat după anunţul de marţi seara, preşedintele a fost întrebat ce ar însemna dacă Parlamentul nu va ţine seama nici de rezultatul unui eventual al doilea referendum pe tema unicameral şi 300 de parlamentari. Preşedintele Băsescu a răspuns: „Atunci s-ar desfiinţa alineatul 3 din art. 1 din Constituţie, care spune că România este stat de drept”, o afirmaţie asupra căreia a insistat în aceeaşi seară în cursul unui interviu televizat. A doua consecinţă evocată de preşedinte este încălcarea articolului 2 din Constituţie, potrivit căruia „(1) Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum şi (2) Nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu”.

Aceste interpretări nu aparţin însă preşedintelui şi consilierilor săi, ci Curţii Constituţionale, care, prin decizia 682 din 27 iunie 2012, de respingere a Legii Antonescu-Ponta a uninominalului pur argumentează exact în aceşti termeni: „Legea criticată încalcă dispoziţiile constituţionale ale art.1 alin.(3), potrivit cărora „România este stat de drept […]”, ale art.2 – Suveranitatea şi ale art.61- Rolul şi structura (Parlamentului), întrucât consacră o soluţie legislativă contrară voinţei poporului exprimată la referendumul naţional din data de 22 noiembrie 2009”

Având la dispoziţie un referendum valid şi o hotărâre a CCR, preşedintele s-a situat pe o poziţie în care, teoretic, câştigă, iar USL pierde: dacă majoritatea respectă referendumul, atunci acceptă condiţiile preşedintelui, iar dacă se încăpăţânează să nu îl respecte, atunci provoacă o nouă criză a statului de drept similară celei din vara anului trecut, când au încercat să răstoarne ordinea legală prin forţa brută a majorităţii. Dacă şi al doilea referendum va fi validat, atunci USL nu va mai avea la dispoziţie nici măcar argumentul „voinţei populare” pe care l-a folosit în 2012.

Fie că au înţeles sau nu care sunt mizele şi riscurile, liderii USL au decis, după o şedinţă de urgenţă desfăşurată ieri dimineaţă, să nu dea un răspuns substanţei provocării lansate de preşedinte, asfel că au recurs la tactici diversioniste, care nu aveau nimic de-a face cu tema în cauză. Astfel, premierul Victor Ponta a caracterizat iniţiativa prezidenţială drept o tentativă de a crea „scandal” şi s-a prezentat pe sine şi guvernul său drept partea raţională şi responsabilă a confruntării, care „trebuie să mai şi muncească” şi se ocupă cu guvernarea, nu cu scandalul. Şi, desigur, a evocat costurile referendumului. Celălalt lider USL, Crin Antonescu, a vorbit în maniera-i consacrată de „elucubraţiile”, „mahalagismele” şi „ieşirile deviante” ale lui Traian Băsescu, dar nici el nu a încercat măcar să justifice de ce majoritatea parlamentară nu ţine seama de un referendum valid şi de o decizie a Curţii Constituţionale, care nu vor putea fi ignorate.

Pariul lui Băsescu are însă şi un punct slab, potrivit experţilor pe care i-am consultat: Riscul ca un al doilea referendum să fie nevalid. În momentul de faţă, preşedintele are la dispoziţie toate armele de care are nevoie să câştige. Dacă al doilea referendum va fi invalidat îşi va submina singur poziţia.

Birourile Permanente ale celor două Camere se vor reuni luni pentru stabilirea procedurilor de urmat în cazul referendumului solicitat de Traian Băsescu.

Cele mai citite

Democrații cer înlocuirea lui Joe Biden la alegerile prezidențiale din SUA, după dezbarea cu Trump

Performanța președintelui Joe Biden în dezbaterea pe scară largă împotriva fostului președinte Donald Trump a creat panică în rândul democraților. Actualul președinte al SUA...

Democrații cer înlocuirea lui Joe Biden la alegerile prezidențiale din SUA, după dezbarea cu Trump

Performanța președintelui Joe Biden în dezbaterea pe scară largă împotriva fostului președinte Donald Trump a creat panică în rândul democraților. Actualul președinte al SUA...
Ultima oră
Pe aceeași temă