1.1 C
București
luni, 18 noiembrie 2024
AcasăSportLegea grațierii. Pedofilii și violatorii ar putea scăpa de jumătate din pedeapsă,...

Legea grațierii. Pedofilii și violatorii ar putea scăpa de jumătate din pedeapsă, dacă au peste 60 de ani sau dacă au în întreținere copii cu vârsta de până la cinci ani

Condamnații pentru viol și pedofilii ar putea scăpa de jumătate din pedeapsă, dacă au peste 60 de ani sau dacă au în întreținere minori cu vârsta de până la cinci ani, potrivit textului Ordonanței de Urgență privind grațierea, publicat, miercuri, de Ministerul Justiției.

Astfel, articolul 1 din poiectul de OUG prevede că se graţiază în întregime pedepsele cu închisoare de până la cinci ani inclusiv, precum şi pedepsele cu amendă aplicate de instanţa de judecată, indiferent de modalitatea de executare a pedepsei închisorii dispusă de instanță. 

Pe de altă parte, articolul 2 prevede că persoanele care au împlinit vârsta de 60 ani, femeile însărcinate sau persoanele care au întreţinere minori cu vârsta de până la cinci ani scapă de jumătate de pedeapsă. Aceleași prevederi se aplică și în cazul persoanelor diagnosticate cu boli incurabile în faze terminale. 

De această prevedere nu beneficiază cei care au săvârşit contra siguranţei statului prevăzute în articolul 155-173 Cod penal anterior şi în art 394-412, infracţiuni de omor, vătămare corporală, lovituri cauzatoare de moarte, lipsire de libertate, violare de domiciliu, şantaj, viol, act sexual cu un minor, agresiune sexuală, corupţie sexuală, incest, furt, tâlhărie, piraterie, înşelăciune, ultraj, tortură, represiunea nedreaptă, evadare, înlesnirea evadării, părăsirea postului şi prezenţa la serviciu în stare de ebrietate, neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă prevăzută în art. 329 alin. 2 cod penal în vigoare, nerespectarea regimului materialelor nucleare sau al altor materii radioactive, falsificarea de monede sau de alte valori, falsificarea de valori străine, deţinerea de instrumente în vederea falsificării de valori; luarea de mită prevăzută de art. 254 Cod penal anterior şi cod penal în vigoare; darea de mită prevăzută de art. 255 Cod penal anterior şi art. 290 cod penal în vigoare; traficul de influenţă prevăzut de art. 257 Cod penal anterior şi art. 291 cod penal în vigoare; cumpărarea de influenţă prevăzut de art. 292 cod penal în vigoare ; nerespectarea dispoziţiilor privind importul de deşeuri şi reziduuri, relele tratamente aplicate minorului, traficul de stupefiante, falsificarea de alimente sau alte produse, proxenetismul , constituirea unui grup infracţional organizat, racolarea minorilor în scopuri sexuale, sclavia, traficul de persoane, traficul de minori , folosirea serviciilor unei persoane exploatate; folosirea prostituţiei infantile, pornografia infantilă, fraudele comise prin sistemul informatic şi de plată electronice, traficul de migranţi, facilitarea şederii ilegale în România, divulgarea informaţiilor secret de stat, ultrajul judiciar, cercetarea abuzivă prevăzută de art. 280cod penal.

Nici ce care au săvârşit următoarele infracţiuni reglementate în legi speciale nu vor beneficia de graţiere: infracţiunile prevăzute în art. 276 din Legea 31/1990 privind societăţile comerciale, cu modificările şi completările ulterioare, infracţiunile prevăzute de art. 19-21 din Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României; infracţiunile prevăzute la art. 5 alin 1 şi alin 3 din Legea nr. 78 /2000; infracţiunile prevăzute de art 2-8 si art 10-14 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri cu modificările şi completările ulterioare; infracţiunile prevăzute de OUG nr. 105/ 2001 privind frontiera de stat a României cu modificările şi completările ulterioare; infracţiunile prevăzute în Legea nr. 668/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane cu modificările şi completările ulterioare; infracţiunile prevăzute de Legea 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului; infracţiunile prevăzute în art. 29 din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului – Republicată; infracţiunile prevăzute de art 43, 44 alin 1, 46 şi 48 din Legea nr. 161/ 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi mediului de afaceri, prevenirea şi sancţionare corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare; infracţiunile prevăzute de Legea nr. 191 din 13 mai 2003 privind infracţiunile la regimul transportului naval, cu modificările şi completările ulterioare; infracţiunile prevăzute de art 3-5 şi art. 7 alin 1 din Legea nr. 241/ 2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu modificările ulterioare; infracţiunile prevăzute de art. 143 alin 2 din Legea nr. 85 /2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările şi completările ulterioare; infractiunile prevăzute de art. 270 şi 272 din Legea nr. 86/ 2006 privind codul vamal al României, cu modificările ulterioare; infracţiunile prevăzute de Legea nr 39/2003 privind prevenirea criminalităţii organizate; infracţiunile prevăzutede Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Ministrul Justiției, Florin Iordache, a declarat la Guvern că ministerul pe care îl conduce a elaborat proiectul de Ordonanță de Urgență privind grațierea. El a precizat că aproximativ 2.300-2.500 de persoane pot beneficia de această lege. Iordache a precizat în timpul conferinței de presă organizată după ședința de Guvern, că nu se pot construi 9.000 de locuri în penitenciare. Așadar, se va lua decizia ca între 2.300-2.500 de persoane să beneficieze de grațiere.

„În acest moment, gradul de încărcare la nivelul penitenciarelor din România este peste 150%. România, în luna mai, este sub imperiul unei decizii CEDO care ne poate obliga, datorită faptului că în cele 40 de penitenciare și locuri de deținere, în toate aceste 40 de locuri, există hotărâri de condamnare a României pentru relele tratamente și pentru condițiile inumane pe care le au acești oameni. România nu poate face peste noapte să acopere cele aproape 9.000 de locuri cât avem în acest moment excedent de deținuți în aceste locuri de deținere. Din estimările pe care le-a făcut Ministerul Justiției, în jur de 2.300 — 2.500 de persoane pot beneficia de această lege a grațierii. Repet, este în consultare publică, dar poziția Ministerului Justiției este că, în acest moment, România trebuie să dea o lege a grațierii”, a precizat Florin Iordache, într-o conferință de presă la Palatul Victoria.


Pe aceeași temă:

România Liberă vă prezintă textul complet al proiectului de OUG privind grațierea

VIDEO. Ce conține ordonanța privind grațierea. Abuzul în serviciu sau obținerea de foloase necuvenite pot fi grațiate. Luarea și darea de mită și traficul de influență NU sunt pe lista infracțiunilor care pot fi iertate

Pachetul de legi cu care PSD vrea să-și scape clienții de pușcărie: Cele mai mari probleme din proiectele privind Legea grațierii și modificarea Codurilor Penale

 


 

 

 

 

 

 

 

Cele mai citite

Rezidențiat: Un sistem medical care strigă după ajutor

În timp ce peste 10.000 de candidați au susținut examenul de rezidențiat, România se confruntă cu un paradox cutremurător: avem un număr mare de...

Rezidențiat: Un sistem medical care strigă după ajutor

În timp ce peste 10.000 de candidați au susținut examenul de rezidențiat, România se confruntă cu un paradox cutremurător: avem un număr mare de...
Ultima oră
Pe aceeași temă