Cotidianul francez L’Equipe i-a desemnat pe tenismanul sârb Novak Djokovic şi pe gimnasta americană Simone Biles drept sportivii anului 2023.
Această distincţie, care se acordă începând din 1975, a mai fost obţinută o dată de Novak Djokovic, în urmă cu doi ani. Unul dintre marii săi rivali în circuitul ATP, spaniolul Rafael Nadal, a fost recompensat de patru ori, în 2010, 2013, 2017 şi 2019.
Simone Biles a fost aleasă şi ea de patru ori cea mai bună sportivă a anului, în 2016, 2018, 2019 şi 2023.
În 2023, Djokovic a obţinut în ancheta L’Equipe mult mai multe voturi decât următorii clasaţi, înotătorul francez Leon Marchand şi pilotul olandez Max Verstappen. Laureatul de anul trecut a fost fotbalistul argentinian Lionel Messi.
La feminin, câştigătoarea de anul trecut a fost jucătoarea poloneză de tenis Iga Swiatek.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!