„Este bine să participi la un turneu care vine la doar o săptămână după incidentul de la US Open. Cu cât voi relua turneele mai repede, cu atât voi depăşi mai repede acea amintire”, a spus Djokovic.
Sârbul, care probabil va intra în competiţie la Roma de miercuri, spune că şi-a revenit din ”şocul” descalificării sale în optimile US Open, după ce fără să vrea a aruncat o minge spre un arbitru de linie lovindu-l pe acesta. „A fost ceva total neaşteptat şi neintenţionat. Îmi cer încă odată scuze. Când loveşti însă o minge, aşa cum am făcut-o eu, este posibil să nimereşti pe cineva. Regulile sunt clare, le-am acceptat, acum merg mai departe. Nu voi uita acel moment, trebuie să devin mai înţelept dacă este posibil, şi mai bogat în ceea ce priveşte experienţa. Nu pot garanta sau promite însă că nu se va mai întâmpla niciodată în viaţa mea … Evident că voi face totul, dar orice este posibil în viaţă”, a arătat Djokovic.
Sârbul Novak Djokovic continuă să domine cu autoritate clasamentul ATP, având 10.860 puncte, în timp ce ocupantul locului secund, spaniolul Rafael Nadal, are 9.850 puncte.