2.8 C
București
sâmbătă, 11 ianuarie 2025
AcasăSportNastase cere Parlamentului sa trimita dosarele sale in instanta

Nastase cere Parlamentului sa trimita dosarele sale in instanta

Adrian Nastase a anuntat ieri ca va cere Parlamentului sa dea drumul la dosarele sale penale, pentru ca acestea sa ajunga in instanta. Pe aceasta cale, presedintele Consiliului National al PSD isi exprima dorinta sa-si dovedeasca nevinovatia in justitie. "Datorita dezvoltarilor autoritariste pe care le cunoastem cu totii, voi solicita Parlamentului sa recomande trimiterea dosarelor mele in instanta. Nu m-am temut si nu ma voi teme niciodata de dosare, pentru ca nu exista vreo vinovatie, ci doar hartuire politica", a declarat Nastase. Apoi, in aceeasi declaratie facuta de fostul premier la o dezbatere privind modificarea Constitutiei, organizata de Institutul de studii social-democrate, acesta critica, in mod ironic, ceea ce el numeste "statul condus de Basescu si Boc", considerand, pamfletic, ca o data cu deblocarea dosarelor sale penale, se vor rezolva toate problemele din Romania.

 

"Sper ca din acest moment, statul roman, condus de Traian Basescu si Emil Boc, va putea, in sfarsit, sa functioneze, bugetul sa raspunda nevoilor oamenilor, justitia sa apere cetatenii, penitenciarele sa nu mai lase criminali pe drumuri, pensionarii sa aiba pensii mai bune, profesorii sa aiba salarii mai mari, de asemenea si medicii si functionarii publici si, nu in ultimul rand, nationala Romaniei sa se califice in Africa de Sud, iar turismul ecumenic sa triumfe in Romania", a mai spus Nastase. Acest gest facut de Nastase este oarecum surprinzator, tinand cont de faptul ca liderul PSD s-a ascuns timp de patru ani in spatele calitatii de parlamentar, incercand permanent sa obstructioneze actul de justitie. Nastase merge pe urmele lui Mitrea, care anul trecut a demisionat din calitatea de deputat pentru ca dosarul sau penal sa ajunga in justitie.

 

De altfel, colegii sai de partid, deputatii juristi au facut bloc comun in sedinta Comisiei juridice de marti  pentru a impiedica inceperea urmaririi penale. Alesii PSD au votat in Comisie recomandarea de neincepere a urmaririi penale, incercand chiar sa retrimita dosarul Biroului Permanent, pentru a fi dat inapoi Parchetului General. In cele din urma, plenul Camerei Deputatilor va da un vot final in acest sens, decizia fiind luata de jumatate plus unu din alesi. Deputatii PDL nu s-au inteles cu colegii sai din alianta si s-au certat dur cu social-democratii, cerand deblocarea dosarelor penale ale lui Nastase.

Totodata, premierul Emil Boc a criticat dur intr-o emisiune televizata pozitia PSD si pe cea a lui Nastase, care obstructioneaza justitia. "Nu inteleg de ce Nastase se incapataneaza cu obstinatie sa nu ajunga in fata justitiei. Eu cred ca daca as fi in locul sau, as face orice sa ajung in fata justitiei, sa demonstrez ca toate dosarele alea sunt slabe, ca Parchetul nu e fundamentat cum trebuie si dupa aceea sa revin in politica sa spun: «Vedeti, au incercat cei de la Parchet, am castigat in instanta, pot sa dau lectii tuturor, sa candidez unde doresc, pentru ca sunt nevinovat»", a afirmat Boc. Mai mult, potrivit unor surse PDL, democrat-liberalii au cerut ca "problema" Nastase sa fie transata politic in Biroul de Coordonare al coalitiei.

DECIZIE
Presedintele Camerei Deputatilor, Roberta Anastase, a anuntat ca raportul Comisiei juridice privind dosarele lui Nastase va ajunge in plen, unde se va da votul final. Liderul PDL isi exprima speranta ca deputatii PSD vor lua in serios declaratia lui Nastase. "Contez ca aceasta declaratie sa fie luata in serios si sa se voteze in sensul soli-citarii domnului Nastase pentru ca aceste dosare sa-si urmeze cursul firesc in instanta", a spus Anastase.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă