Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Mirel Rădoi, noul selecţioner al României Under 21

Mirel Rădoi, prezentat oficial vineri ca selecţioner al reprezentativei Under 21 a României la Casa Fotbalului, a declarat că această postură este ca un vis devenit realitate şi că obiectivul său este să se califice la Campionatul European 2019 de pe primul loc în grupă.

Share

Iulian Budușan 0 comentarii

Actualizat: 03.08.2018 - 14:17

România ocupă locul 3 în grupa a 8-a, cu 12 puncte, în urma Portugaliei (15), cu care va juca pe 7 septembrie, şi Bosniei (13), pe care o va înfrunta pe 12 septembrie.

''Sunt enorm de mândru că sunt într-o ipostază inedită. Mă simt mândru şi onorat în acelaşi timp. Este un vis devenit realitate şi sincer nu mă aşteptam şi de asta am spus că sunt onorat să mă aflu în această ipostază'', a declarat Mirel Rădoi, care din martie 2018 a ocupat funcţia de manager sportiv al naţionalei U21. El îl înlocuieşte pe banca tehnică pe Daniel Isăilă, care a acceptat o ofertă din Arabia Saudită.

Rădoi, fost antrenor la Steaua, a adăugat că obiectivul său este calificarea la CE 2019: ''Cine mă ştie pe mine, ştie că pentru mine prioritară este calificarea la CE 2019. Avem patru meciuri şi suntem doar la mâna noastră. La fel pot spune Bosnia şi Portugalia, dar noi beneficiem pentru că avem trei meciuri acasă şi unul singur în deplasare. Cred că noi ne putem califica de pe primul loc. Până la urmă ăsta e obiectivul principal şi asta trebuie să înţeleagă şi jucătorii, că nu ne putem gândi ceea ce se va întâmpla peste câteva luni, trebuie să ne gândim la ceea ce se va întâmpla din 7 septembrie''.

Fostul internaţional român este convins că selecţionerul primei reprezentative, Cosmin Contra, va înţelege şansa pe care o are naţionala de tineret şi va lăsa jucătorii să lupte pentru CE 2019: ''Mai avem patru meciuri şi cele mai importante sunt primele două, cu Portugalia şi Bosnia. Am avut o discuţie, înainte să devin selecţionerul naţionalei de tineret, cu Cosmin Contra, în care i-am spus punctul meu de vedere. Cosmin Contra este un tip cu care se poate comunica destul de uşor şi destul de bine. I-am spus lucrurile într-un mod foarte logic. Este adevărat că şi echipa de seniori începe o campanie foarte importantă, dar eu cred că ar fi păcat ca această generaţie să nu beneficieze de cele mai bune condiţii, iar toţi jucătorii, atâţia cât pot, să fie la echipa naţională de tineret. Evident că vorbim de naţionala U21 ca şi o anticameră pentru echipa naţională de seniori. Dar să nu uităm că această grupă, această generaţie poate beneficia de o calificare la CE. Eu cred că în acest moment poate fi prioritar pentru naţionala de tineret să beneficieze de cât mai mulţi jucători care sunt şi în vederile echipei de seniori''.

Rădoi a enumerat principiile după care se va ghida ca antrenor la naţionala de tineret: ''Voi reflecta ceea ce am făcut şi la Steaua, indiferent că sunt la echipa naţională sau la o echipă de club, înainte de toate trebuie să fie respectul care în viaţă dacă nu îl acorzi, nu ţi se poate da. Jucătorii trebuie să înţeleagă că înainte să fie respectaţi, trebuie să respecte. Apoi disciplina şi faptul că, mai mult decât la o echipă de club, sunt la echipa naţională şi trebuie să înţeleagă importanţa tricoului pe care îl au. Le poate vorbi unul care a pornit de la toate naţionalele de juniori până la cea mare. Chiar dacă îmi place disciplina, nu sunt omul care la prima greşeală să elimin pe cineva. Cu siguranţă cine va greşi va avea parte şi de a doua şansă''.

Faptul că preia selecţionata de tineret pe ultima turnantă a grupei preliminare nu reprezintă un inconvenient pentru Rădoi: ''În fotbal, este risc şi dacă începi de la începutul campaniei, de la mijloc sau spre sfârşit aşa cum se întâmplă azi. Aşa este făcut acest sport şi de asta e aşa de frumos pentru că apare de cele mai multe ori imprevizibilul. Norocul este singurul şablon pe care nu îl putem antrena ca şi antrenori, dar dacă mi-ar fi fost frică nu aş fi fost azi aici. De câteva luni monitorizez jucătorii şi mi-a fost mai uşor să cunosc lotul şi jucătorii şi nu vorbesc de cei 20-22 convocaţi, vorbesc de cei 86 pe care îi avem în liste''.

Comentarii

loading...