Ion Diaconescu a fost un om de o rară modestie şi demnitate, consideră unul dintre foştii săi adversari politici, liberalul Mircea Ionescu Quintus. Fostul lider al PNL a povestit pentru romanialibera.ro că vestea morţii lui Diaconescu l-a afectat atât de mult, încât s-ar teme să meargă la înmomântare, pentru a nu face, mărturiseşte el, „o figură jenantă”.
Quintus crede că odată cu dispariţia ţărănistului Ion Diaconescu, partidul pe care acesta l-a păstorit se va pierde cu totul. Mai mult, liberalul crede că în politica românească de astăzi, în care politicienii trec de la un partid la altul pentru beneficii personale, nu mai există oameni care să-şi sacrifice libertatea pentru o idee, aşa cum a făcut Diaconescu, care a făcut timp de 17 ani închisoare politică.
RL: Cum aţi primit vestea că Ion Diaconescu nu mai e?
Mircea Ionescu Quintus: M-a afectat foarte mult. Şi parcă a înrăutăţit şi starea sănătăţii mele care nu este grozavă. Dar m-am ţinut mai bine până acum decât bietul domn Diaconescu, deşi eu sunt mai bătrân decât el.
Când aţi vorbit ultima oară cu Ion Diaconescu?
O, demult. I-am dat odată un telefon, la o zi de naştere a dânsului. Acum vreo doi ani, cred. Da, acum doi ani. Asta la telefon. De văzut, l-am văzut la o emisiune „Zece pentru România”, acum vreo trei ani. I-am făcut eu laudatio cum se spune. El nu a venit atunci şi s-atransmis pe un ecran mare declaraţia lui. deci, nu l-am văzut direct. Nu putea să vină. În orice caz, de multă vreme dânsul nu mai ieşea. Şi eu am ieşit demult din viaţa publică, aşa că fiecare în casa lui, era mai greu… A fost un om deosebit, un om bun. Mă gândesc că a suferit atât şi nu a încercat vreodată să plătească cuiva suferinţele pe care le-a primit pe nedrept, a fost iertător.
Dumnealui nu vorbea despre perioada de detenţie.
De câte ori încerca cineva să-l omagieze, să-l preţuiască pentru demnitatea cu care a parcurs această îngrozitor de îndelungată privare de liberatte, spunea: Ei, aia a fost… s-a terminat, mi-a ajutat Dumnezeu şi am ieşit. Sigur, şi pe el şi pe Coposu, numai Dumnezeu şi credinţa i-a ţinut. Un om de o rară modestie şi demnitate, de o cinste pe care nu o mai întâlnim.
Credeţi că mai există acum politiceni care să-şi dea şi viaţa, libertatea, pentru o idee?
Nu, nu, nu… Răspund foarte răspicat că nu. Astăzi când parlamentari, oameni politici, trec dintr-un partid în altul ca să-şi îmbunătăţească situaţia politică, fie cea materială, fie scape de nişte necazuri pe care le au, oamenii ăştia nu ar fi în stare să suporte nicio săptămână de închisoare politică. Este incomparabil ce exemple am avut de la vârstnici. Nici gând că cineva ar mai fi în stare să mai facă aşa ceva. Aceştia tineri, care încearcă să urce pe treptele valorii politice, se pare că sunt mai interesaţi de viaţa lor personală, de starea lor socială, decât de binele obştii. Nu ştiu, sunt foarte supărat. Nici nu vreau să spun cât sunt amărăt, că ultimele … cât o fi să mai trăiesc, parcurg o perioadă de insatisfacţie şi amărăciune generală. Încă mă duc în mijlocul oamenilor şi îmi dau seama ce stare de sărăcăie, de nemulţumire şi disperare trăieşte acest popor care merita altă soartă.
Aţi trăit indeaproape acea perioadă de după Revoluţie, în anii 90. În aceste zile se fac adesea comparaţii cu acei ani.
Atunci aveam speranţe. Acum, la vârsta mea, am mai puţine. Atunci, tot speram că lucrurile se îndreaptă, acum nu ştiu spre ce putem merge.
Cum v-aţi înţeles cu dumnealui?
Am avut o relaţie foarte bună. Nu pot să nu-mi amintesc că în perioada aceea de patru ani, când PNL şi PNŢCD au guvernat împruenă şi au asigurat un regim democrativ, de libertate, de bunăstare chiar, ne-a, înţeles perfect, dânsul era preşedintele Camerei Deputaţilor, eu eram preşedinte la Senat şi am colaborat foarte bine. Ne-am înţeles perfect, ca şi cum nu am fi făcut parte din partide diferite.
Acum nu mai vedem o astfel de colaborare.
NU, nu…Şi semănam din acest punct de vedere. Vreau să vă spun că eu nu deosebesc oamenii în funcţie de apartenenţa la un partid politic. Şi atunci ne-am înţeles perfect, nu am avut orgolii, care să ne despartă, să ne diferenţieze. A fost un om admirabil. Este ultimul exemplu pe care putea să ni-l dea oamenii în politica asta nefericită pe care o trăim astăzi.
Ce credeţi că a lăsat în urma sa?
Din păcate, nu prea a lăsat nimic. Nu ştiu de ce, şi aici poate că a fost greşeala, nu a dânsului, ci a partidului: nu şi-au asigurat continuitatea. A trăit în mijlocul unor oameni de vârsta dânsului sau aproape de vârsta dânsului, nu au împrospătat partidul, ceea ce a dus la dispariţie, că în fond ceea ce se întâmplă acum în PNŢCD, odată cu plecarea lui nu mai e nimic. Lăsând modestia la o parte, PNL este astăzi un partid tânăr, viguros, am lăsat ceva în urmă. Din păcate în urma lui rămâne doar această amintire, acest exemplu, un exemplu superb de comportare, de ţinută demn şi românească. Dar nu ştiu ce se va întâmpla în viitor. Eu m-am înconjurat de oameni mult mai tineri decât mine, iertaţi-mă că fac această comparaţie. Eu aveam 80, ei aveau 40. Deci oameni la jumătatea vârstei mele, ceea ce la ţărănişti nu s-a întâmplat. El s-a înconjurat de oameni vârstnici.
Ce se va întâmpla cu PNŢCD?
Nici cu Ion Diaconescu nu cred că mai rezista. Eu văd ce se întâmplat la Prahova. Au un sediu în care nu intră şi nu iese nimeni. Nu numai că sunt slăbiţi, dar sunt şi împărţiţi în două. Am înţeles că nici tineret nu mai au. Singurul om care ar fi putut şi care a fost lângă Diaconescu este Radu Sârbu. Mi se pare cel mai aproiat de concepţia naţional-ţărănistă a acestui partid. Sunt prea puţini însă. Şi iată, acum umblăm cu Alba ca Zăpada, cu nu ştiu ce alte fantezii de genul acesta. Cine să se mai întoarcă la un partid istoric? Din păcate ei au intrat prea devreme în istorie.
Veţi merge la înmormântare?
Nu ştiu, nu mă simt în stare deloc. De când am aflat aseară vestea asta tristă, starea sănătăţii mele parcă, nu că s-a înrăutăţit, dar nu am putere. Mi-e teamă că mergând la o asemenea treabă să nu fac şi eu vreo figură jenantă. Vă daţi seama, sunt mai vârstnic decât el. Încă nu m-am liniştit, nu m-am oprit, eu încă lucrez. Vin o dată pe săptămână la şedinţele partidului, mai merg prin judeţ când pot. Dar este un eveniment aşa de trist, m-aş teme să fiu acolo.
