2 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăSportMinistrul Darius Vâlcov cere reevaluarea MTO

Ministrul Darius Vâlcov cere reevaluarea MTO

Ministrul Finanţelor, Darius Vâlcov, a solicitat o discuţie în Comisia de Buget – Finanțe pe tema calendarului de atingere a obiectivului bugetar pe termen mediu (MTO). Discuția ar urma să aibă loc săptămâna viitoare și vine după ce ministrul Finanțelor a cerut și în Consiliul Ecofin reevaluarea MTO pe o perioadă de patru ani.

"Am cerut ieri (marţi – n.r.) la Ecofin, în numele României, reevaluarea calendarului pentru MTO pe o perioadă de 4 ani şi aş dori ca săptămâna viitoare să avem o întâlnire şi pe această temă pentru că în martie sau în aprilie, cel târziu în aprilie când vom avea solicitarea oficială către Comisia Europeană aş vrea să fie un sprijin şi o susţinere totală atât din partea Parlamentului şi Guvernului, a tuturor forţelor politice pentru că această reevaluare ar duce la creşterea alocării pentru investiţii în România în următorii 4 ani de zile şi cred că este un interes comun", a declarat Vâlcov, potrivit Mediafax.

În şedinţa Comisiei trebuia să se discute despre conversia în lei a creditelor în franci elveţieni şi restructurarea împrumuturilor cu facilităţi fiscale.

Într-un comunicat transmis miercuri presei, după Ecofin, Vâlcov a declarat că cere Comisiei Europene să înceapă discuțiile cu statele membre pentru reevaluarea calendarului de atingere a obiectivului bugetar pe termen mediu.

''Mulțumim Comisiei Europene pentru eforturile făcute pentru a elabora Comunicarea privind flexibilitățile Pactului, dar considerăm că sunt necesare discuții viitoare privind anumite aspecte. Credem că doar consolidarea fiscală, fără a ține cont de alți factori și specificități ale statelor membre nu reprezintă o politică adecvată", a spus el.

Ministrul a menţionat că toate statele membre trebuie să beneficieze de un tratament corect și echitabil.

"Realitatea este că, în timp ce unele state au luat măsuri dure pentru a-și reduce cheltuielile și deficitele, acest lucru nu s-a întâmplat cu toate statele din Uniune Europeană. România trebuie să investească în infrastructură și pentru acest obiectiv avem nevoie de spațiu fiscal. Investițiile în infrastructură de transport concomitent cu menținerea unui obiectiv bugetar pe termen mediu ambițios, va face ca România să poată atinge nivelul mediu european de km de autostradă raportată la suprafață în 50 de ani. De aceea este dificil pentru România să realizeze obiectivul bugetar pe termen mediu în anii următori. Consider că este mult mai corect să discutăm sincer despre situația în care ne aflăm decât să nu ne respectăm angajamentele așa cum au facut alte state anul trecut. În ciuda discuțiilor ce au avut loc anul trecut la nivelul Ecofin, Comisia a refuzat să accepte o soluție referitoare la cheltuielile suplimentare de apărare în cadrul discuțiilor referitoare la deficitul bugetar aferent anului curent, deși avem o graniță lungă cu Ucraina", a spus ministrul, în comunicat.

El a mai afirmat că este nevoie de reevaluarea calendarului întrucât indicatorii economici și evoluțiile specifice sunt diferite acum față de momentul în care a fost stabilit acest calendar, mai arată Mediafax.

"Medium-Term budgetary Objective" – MTO (obiectivul bugetar pe termen mediu) este un indicator calculat pentru fiecare stat membru în parte, definit prin copactul fiscal, care priveşte nivelul deficitului structural şi prin care Comisia Europeană încearcă să se asigure că deficitele publice nu vor mai depăşi pragul de 3% din PIB nici în condiţii de contracţie economică.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă