0.9 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăSportLegea privind alegerea primarilor într-un singur tur, respinsă de Senat

Legea privind alegerea primarilor într-un singur tur, respinsă de Senat

Proiectul de lege pentru modificarea Legii 267/2004, prin care alegerea primarilor s-ar fi făcut într-un singur tur de scrutin, dacă nu exista balotaj (niciun candidat nu întruneşte majoritatea de voturi), a fost respinsă, marţi, de Senat, informează Mediafax.

Puterea nu a reuşit să strângă cele 69 de voturi necesare adoptării legii, astfel că aceasta va fi trimisă Camerei Deputaţilor cu raport de respingere, după ce 45 dintre senatori au votat „pentru”, 43 au votat „împotrivă” iar unul s-a abţinut.

Propunerea legislativă viza modificarea articolului 97 din legea 267, astfel încât primarii să fie aleşi dintr-un singur tur de scrutin, ca în cazul preşedinţilor de Consilii Judeţene.

Potrivit iniţiativei, al doilea tur de scrutin în cazul primarilor ar fi urmat să fie organizat numai în eventualitatea unui balotaj între primii doi candidaţi.

Cele mai citite

YouTube, blocat de facto în Rusia: Traficul platformei s-a prăbușit cu 80%

Experții în securitate cibernetică consideră că această strategie reprezintă o formă treptată de cenzură Autoritățile ruse au început o blocare de facto a platformei YouTube,...

Vânzările de sărbători în SUA au fost mai mari decât anul trecut

Sezonul de cumpărături de sărbători din SUA, desfășurat între 1 noiembrie și 24 decembrie, a înregistrat o creștere a cheltuielilor de 3,8% față de...

Israelul a lovit mai multe ținte Houthi din Yemen

Armata israeliană a declarat că a lovit joi mai multe ţinte legate de mişcarea Houthi din Yemen, aliniată Iranului, inclusiv aeroportul internaţional Sana'a şi...
Ultima oră
Pe aceeași temă