7.6 C
București
marți, 19 noiembrie 2024
AcasăSportLegea educaţiei, ultima improvizaţie

Legea educaţiei, ultima improvizaţie

Legea educaţiei ar putea face cale întoarsă la Palatul Victoria, după o decizie a conducerii Parlamentului. PDL nu recunoaşte demersul şi cere plen reunit pentru anularea lui. Nici una din cele două proceduri nu există însă în Constituţie.

Avertismentul democrat-liberalilor, cum că vor de-clan-şa procedura de suspendare din funcţia de preşedinte al Senatului, nu l-a speriat pe Mircea Geoană. Acesta refuză în continuare să semneze şi să trimită Legea educaţiei asumată de Guvern spre promulgare. Ba mai mult, în şedinţa de ieri a Birourilor Permanente reunite, condusă de Geoană, opoziţia a profitat de majoritatea deţinută şi a decis să-i retrimită lui Emil Boc atât legea, cât şi documentul prin care Executivul înştiinţa Parlamentul că intenţionează să-şi asume răspunderea. Constituţia nu prevede o asemenea procedură, „angajarea răspunderii” fiind opţiunea exclusivă a Guvernului.

PDL apelează la artificii

Nici puterea nu este mai puţin creativă în materie de interpretare a legii fundamentale. PDL va forţa supunerea la vot a deciziei Birourilor Permanente în plenul reunit, unde are majoritate lejeră. Şedinţa este programată pentru 14 decembrie, când Guvernul este aşteptat să-şi asume răspunderea şi pentru Legea salarizării. „Plenul este suveran. Acolo s-a decis angajarea răspunderii, acolo se pot stabili următorii paşi. Or, retrimiterea legii deja asumată la Guvern este o improvizaţie şi un abuz al opoziţiei”, a declarat pentru România Liberă, Ioan Oltean, vicepreşedintele Camerei. El admite, totodată, că nici acest demers al PDL nu este prevăzut de Constituţie. „N-avem încotro”, se justifică Oltean. 

Legea educaţiei a devenit un fel de cuiul lui Pepelea şi pentru PSD şi PNL. Liberalii au decis, ieri, să-şi retragă semnăturile de pe moţiunea de cenzură depusă după angajarea răspunderii, invalidând, practic, demersul social-democraţilor. Acelaşi lucru l-ar fi dorit şi Mircea Geoană pentru PSD, susţinând că menţinerea semnăturilor pe moţiune validează poziţia puterii şi şubrezeşte hotărârea Curţii Constituţionale. S-a opus însă vehement preşedintele partidului, Victor Ponta, care l-a acuzat pe Geoană că îşi face imagine cu declaraţii ce contravin poziţiei oficiale a partidului. 

Cele mai citite

CFR a anunțat când va introduce în circulaţie primul tren electric format din material rulant nou

CFR Călători va introduce din 20 noiembrie 2024 primul tren electric de tip RE-IR TS02 Alstom Coradia Stream, o premieră pentru transportul feroviar românesc. Acest...

Ultrașii kosovari au afișat bannere provocatoare după meciul abandonat cu România

Suporterii din Kosovo și-au exprimat sprijinul pentru naționala lor în victoria contra Lituaniei, 1-0, prin mesaje afișate pe bannere, la câteva zile după incidentul...

România, cea mai ridicată inflație din UE pentru a opta lună consecutiv

Banca Națională a României a revizuit în creștere prognoza inflației pentru finalul anului 2024 la 4,9%, față de 4% anterior BNR a estimat că inflația...
Ultima oră
Pe aceeași temă