Liderul UDMR Kelemen Hunor a declarat miercuri că UDMR va stabili luni dimineaţă dacă dă curs invitaţiei preşedintelui PNL, Crin Antonescu, informează Newsin. Antonescu l-a invitat pe acesta să participe la o discuţie şi a opinat că orice dialog este binevenit, iar partidele ar trebui să dea curs acestei invitaţii.
„Este o acţiune aşteptată după discuţiile din ultima perioadă şi luni dimineaţă vom stabili dacă UDMR va participa sau nu la această întâlnire luni după-amiază, la ora 14.00, am înţeles că ar fi această întâlnire. Eu cred că orice dialog, orice întâlnire, orice dezbatere în această perioadă este binevenită. Eu susţin participarea noastră, participarea tuturor partidelor politice la o astfel de iniţiativă”, a spus liderul UDMR, chestionat în legătură cu invitaţia adresată partidelor de preşedintele PNL Crin Antonescu.
Preşedintele PNL Crin Antonescu invită, prin intermediul unei scrisori deschise, pe Marko Bela, Varujan Pambuccian, Emil Boc, Victor Ponta şi Daniel Constantin la un „dialog real între putere şi opoziţie”, luni, 15 noiembrie, la Palatul Parlamentului, la o oră care urmează a fi stabilită ulterior.
„Situaţia actuală a României ne obligă pe noi, mandatarii încrederii cetăţenilor, să manifestăm responsabilitate şi preocupare reală faţă de rezolvarea crizei în care se zbat ţara şi societatea”, se arată la începutul scrisorii.
Preşedintele PNL le transmite liderilor politici că este nevoie de dialog. „Atât eu, cât şi colegii mei din PNL, considerăm că, în faţa realităţii crunte a României de astăzi, forţele politice trebuie să înceteze războiul politic, chiar dacă acesta le aduce câştiguri, atât puterii, pentru că se menţine tabloul de control al banului public, cât şi opoziţiei, pentru că poate puncta electoral” precizează Crin Antonescu.
„Pe aceste considerente, vă invităm să inaugurăm acest dialog luni, 15 noiembrie, la Palatul Parlamentului, la o oră pe care o vom stabili împreună, pe calea discuţiilor informale”, se menţionează în finalul scrisorii semnate de către Crin Antonescu.
Invitaţia lui Crin Antonescu vine după ce marţi preşedintele Traian Băsescu s-a adresat Parlamentului, într-o şedinţă de la care opoziţia a fost absentă. Şeful statului a făcut apel la un armistiţiu între putere şi opoziţie pentru adoptarea, până la sfârşitul anului, a Legii salarizării unitare, a Legii pensiilor şi a Legii bugetului de stat pe 2011.