23.9 C
București
sâmbătă, 29 iunie 2024
AcasăSportIohannis: Aderarea României la Schengen, o chestiune aproape PUR POLITICĂ

Iohannis: Aderarea României la Schengen, o chestiune aproape PUR POLITICĂ

Aderarea României la Schengen, care ar fi trebuit să fie o chestiune “pur tehnică”, “s-a transformat într-o chestiune aproape pur politică”, din cauza faptului că a fost atât de mult discutată, declară prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, citat de Mediafax.

Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, a fost întrebat, joi, într-o conferinţă de presă, dacă este de părere că se va îmbunătăţi atitudinea Germaniei faţă de aderarea României la spaţiul Schengen şi a apreciat că da, dar “nu mai devreme de anul viitor”.

“Lucrurile nu mi se pare că merg într-o direcţie foarte favorabilă cetăţeanului simplu. Există discuţii foarte serioase, chiar în grupul Schengen, de a reintroduce controlul la intrarea în ţară şi, atunci, mă întreb: «Ce am făcut cu acest Schengen?». Există discuţii foarte concrete de a reintroduce controalele la intrări în ţări, chiar în ţările Schengen, între ţările Schengen”, a declarat Iohannis.

Potrivit acestuia, reintroducerea controlului la graniţe ar reprezenta “un regres semnificativ în ce priveşte libera circulaţie”, iar, în aceste condiţii, România ar putea “să o ia lejer” cu eforturile depuse pentru aderare.

“Cred că putem să o luăm lejer. Dacă intrăm, e ok, dacă nu intrăm…ce? Obiectivul Schengen a fost prea repede dus prea sus, tot de politicienii noştri, nu de alţii, pentru că au crezut că este foarte uşor de atins şi uite că n-a fost aşa. Mai bine l-ar fi lăsat acolo. Nu cred că ar fi întrebat cineva de Schengen”, a afirmat Iohannis.

Răspunzând unei întrebări referitoare la cât de justificată este reticenţa Germaniei faţă de aderarea României la spaţiul Schengen, prim-vicepreşedintele liberal a apreciat că această problemă s-a transformat dintr-o chestiune tehnică într-una “aproape pur politică”.

“Problema Schengen, care a fost o chestiune pur tehnică, s-a transformat într-o chestiune aproape pur politică. Aşa ceva se numeşte a schimba regula jocului în timpul jocului, lucru care ne-a fost tot timpul interzis de Uniunea Europeană şi am păţit această abordare. Dacă rămâne la ce-a fost gândit Tratatul Schengen, iniţial, nu trebuie pusă această întrebare, fiindcă nu contează ce părere are politicianul X şi Y, ci contează ce spun tehnicieni. Tehnicienii au spus de mult că e ok şi politicienii au spus totuşi «Nu», lucru care, şi pentru mine şi pentru alţii, este greu de înţeles, dar nu suntem în poziţia să punem noi întrebarea înapoi”, susţine Iohannis.

Acesta a adăugat că, în timp, “vorbindu-se atât despre asta, s-a mers mai departe”. Potrivit lui Iohannis, discuţiile îndelungate despre oportunitatea lărgirii spaţiului Schengen au readus în atenţia Uniunii Europene tema siguranţei graniţelor.

Decizia privind calendarul de aderare a României şi Bulgariei a fost amânată la Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne din luna martie, în urma opoziţiei Germaniei, Olandei şi Finlandei, care au arătat că aşteaptă ca Bucureşti şi Sofia să aibă mai întâi mai multe progrese în cadrul Mecanismului de Verificare şi Cooperare în domeniul Justiţiei. Următorul raport al Comisiei Europene privind MCV pentru cele două ţări este aşteptat în luna decembrie a acestui an.

Cele mai citite

Democrații cer înlocuirea lui Joe Biden la alegerile prezidențiale din SUA, după dezbarea cu Trump

Performanța președintelui Joe Biden în dezbaterea pe scară largă împotriva fostului președinte Donald Trump a creat panică în rândul democraților. Actualul președinte al SUA...

Democrații cer înlocuirea lui Joe Biden la alegerile prezidențiale din SUA, după dezbarea cu Trump

Performanța președintelui Joe Biden în dezbaterea pe scară largă împotriva fostului președinte Donald Trump a creat panică în rândul democraților. Actualul președinte al SUA...

Congres USR: Partidul își alege astăzi un nou Birou Național și candidatul la alegerile prezidențiale

USR îşi alege astăzi noua conducere a partidului, dar şi candidatul la prezidenţiale. Delegații USR se reunesc, la București, pentru Congersul partidului unde își vor...
Ultima oră
Pe aceeași temă