0.9 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăSportÎn 2012, primar cu 59 de voturi!

În 2012, primar cu 59 de voturi!

De la următoarele alegeri locale, primarii vor fi aleşi după modelul preşedinţilor de consilii judeţene. Adică, dintr-un singur tur de scrutin şi indiferent de câţi alegători se prezintă la urne. Un al doilea tur de scrutin ar urma să se organizeze doar dacă se înregistrează egalitate de voturi.

Pentru a vă face o idee despre ce efecte poate avea această modificare vă spunem că, dacă legea ar fi fost aşa şi la localele din 2008, în multe comune ar fi ieşit primar candidaţi care au strâns puţin peste o sută de voturi. Ba chiar şi sub o sută de voturi, cum a fost cazul comunei Ceru-Băcăinţi din Alba, unde, după primul tur, candidatul plasat pe locul întâi a avut 59 de voturi, iar cel de pe locul doi, 53 de voturi.

Ce calcule şi-a făcut puterea

Proiectul de lege adoptat de Camera Deputaţilor în calitate de Cameră decizională (cu 174 de voturi „pentru”, 110 voturi „contra” şi trei abţineri) a fost iniţiat de 61 de senatori şi deputaţi. De la toate grupurile parlamentare, inclusiv liberalul Pavel Horj şi liderul grupului PSD din Cameră, Mircea  Duşa. Ce s-a întâmplat pe parcurs? Păi au fost făcute diferite simulări în laboratoarele partidelor iar, în urma acestora, liderii Uniunii Social-Liberale au decis că ar fi mai bine să nu mai susţină proiectul de lege. La rândul ei, puterea şi-a făcut propriile calcule şi a mers în continuare pe această variantă, reuşind să impună adoptarea proiectului de lege.

Continuând paralela cu alegerile locale din 2008, dacă ar fi fost în vigoare atunci acest sistem de alegere, în mai multe municipii (precum Bistriţa, Mangalia sau Caracal), PDL ar fi câştigat mandate în defavoarea PSD. În schimb, cele mai multe pierderi ar fi fost contabilizate în dreptul PNL.

Cei mai vocali contestatari ai propunerii au fost, de altfel, liberalii. Dacă primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, vorbea acum câteva luni  de „golănie politică” şi „aberaţii antidemocratice”, liberalii din Parlament au invocat „delegitimarea celor aleşi în funcţia de primar” şi i-au acuzat, mai mult sau mai puţin voalat, pe democrat-liberali că se pregătesc de „cumpărarea de voturi şi mituirea electoratului”.

Avantajaţi de noul sistem de vot sunt şi udemeriştii, care pot câştiga mai multe mandate de primar profitând de faptul că voturile românilor se împart între candidaţii USL şi PDL.

Candidaţi comuni, contraatacul USL

Pentru a contrabalansa balanţa, liderii USL se văd nevoiţi să se aşeze iar la masa negocierilor şi compromisurilor, astfel încât să aibă candidaţi comuni în toate localităţile. Potrivit actualului protocol semnat de PSD şi PNL-PC, candidaţi comuni ar fi urmat să fie doar la primăriile municipiilor reşedinţă de judeţ şi la consiliile judeţene. „Eu voi susţine acest lucru, sunt convins că-l va susţine şi domnul Antonescu, să avem candidaţi comuni”, a declarat liderul PSD, Victor Ponta. „Eu cred că, dacă USL va prezenta candidat comun în toate unităţile administrative, are prima şansă în momentul acesta, pe noua lege, de a câştiga primăriile”, a declarat şi deputatul PNL Dan Motreanu.

Sunt însă şanse sporite ca o reîmpărţire a candidaturilor între PSD şi PNL-PC să creeze noi discuţii în USL, în condiţiile în care, şi aşa, nu erau puţini liderii locali ai PSD nemulţumiţi că vor trebui să muncească în campanie pentru candidaţii PNL. În unele cazuri, chiar pentru foşti inamici politici.

Până la o renegociere a protocolului, liderii USL iau în considerare atacarea la Curtea Constituţională a legii de modificare a Codului electoral.

Cele mai citite

Donald Trump a numit un nou ambasador în Panama. SUA intenționează să reia controlul asupra canalului cu același nume

Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, l-a ales pe comisarul comitatului Miami-Dade, Kevin Marino Cabrera, ca ambasador în Panama, după ce a ameninţat că...

România deschide ușa șoferilor non-UE: străini angajați pe Uber sau Bolt, din 2025

Germania a adoptat un model similar în primăvară, permițând susținerea examenului de calificare în 8 limbi, inclusiv română, ca răspuns la criza forței de...

Noile autorități din Siria au demarat o amplă operațiune de securitate în provincia Tartous

Noile autorități din Siria au demarat o amplă operațiune de securitate în provincia Tartous, după ce 14 polițiști au fost uciși într-un atac considerat...
Ultima oră
Pe aceeași temă