Proiectul de modificare a Statutului parlamentar va fi discutat, marţi, în Plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului.
Preşedintele Comisiei pentru Statutul senatorilor şi deputaţilor, Gabriel Vlase, a anunţat, luni seară, că şedinţa de plen se desfăşoară fără accesul presei, iar la finalul reuniunii vor să fie prezentate concluziile dezbaterilor.
De asemenea, preşedintele Traian Băsescu şi-a exprimat un punct de vedere privind modificarea statutului parlamentarilor.
Preşedintele a atenţionat că că „o consolidare a imunităţii parlamentare în raport cu încălcarea legii ar fi o gravă eroare”, potrivit unui comunicat al Adminstraţiei Prezidenţiale remis, vineri, România liberă.
Amintim că surse din conducerea Camerei au declarat că proiectul de modificare a Statutului senatorilor şi deputaţilor a fost trimis la Preşedinţie, Guvern, ANI şi Parchet, pentru ca aceste instituţii să exprime un punct de vedere sau să îl amendeze.
Sursele citate au arătat că pe modificările privind imunitatea şi conflictul de interese vor avea loc discuţii între consilieri de la Parchet şi reprezentanţi ai parlamentarilor.
În curs de actualizare