Rapid e ca și eliminată din Liga Campionilor la handbal feminin după ce a fost învinsă acasă de echipa maghiară FTC-Rail Cargo Hungaria, cu scorul de 23-20, duminică, în Sala Polivalentă.
Vicecampioana României, fără conducătoare de joc ca Eliza Buceschi şi Alicia Fernandez Fraga (ambele accidentate), nu a făcut un joc prea bun şi are şanse minime de a prinde play-off-ul. Rapid a suferit a cincea înfrângere la rând în Champions League.
Rapid a condus de doar trei ori, cu 4-3, 5-4 şi 6-5, după care Ferencvaros a preluat controlul şi la pauză avea cinci goluri în plus pe tabelă (16-11). Rapid nu a reuşit decât să reducă ecartul la două goluri, 20-22, dar în cele din urmă vicecampioana Europei a câştigat cu 23-20.
În celelalte meciuri din grupă, sâmbătă, Vipers Kristiansand a învins-o pe MKS Zaglebie Lubin cu 28-24, Krim Mercator Ljubljana a pierdut acasă cu Ikast Handbold, cu 28-34, iar duminică, Metz Handball a trecut de Team Esbjerg cu 36-31.
În penultima etapă, Rapid va juca în deplasare cu MKS Zaglebie Lubin, pe 10 februarie.
Clasament
1. Metz Handball 20 puncte
2. Team Esbjerg 18
3. Ikast Handbold 17
4. Vipers Kristiansand 13
5. Krim Mercator Ljubljana 11
6. FTC-Rail Cargo Hungaria 10
7. CS Rapid Bucureşti 7
8. MKS Zaglebie Lubin 0
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!