3.2 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăSportGuvernul anunţă tăieri de complezenţă din cheltuielile oficialilor

Guvernul anunţă tăieri de complezenţă din cheltuielile oficialilor

Raţionalizarea benzinei şi plafonarea veniturilor unor oficiali sunt primele măsuri de austeritate la vârf.

A promis res­truc­turarea minis­te­relor, a agenţiilor şi relansarea economiei, dar deocamdată nu a anunţat decât tăierea porţiei de benzină a oficialilor şi veniturile celor din consiliile de administraţie. Premierul Emil Boc a anunţat, joi, că plafonul lunar de carburanţi alocat instituţiilor publice pentru parcul auto va fi redus cu 50% până la sfârşitul anului. Asta, concomitent cu diminuarea cu 20% a cheltuielilor cu bunurile şi serviciile, exceptând cheltuielile pentru plata serviciilor medicale, a medicamentelor şi a materialelor sanitare. Astfel, un ministru va avea la dispoziţie doar 200 de litri de benzină, faţă de 400 cât are în prezent, la fel ca secretarii de stat, subsecretarii şi şefii de autorităţi. Economia care s-ar face numai din benzina alocată miniştrilor ar fi de aproximativ 4.000 de euro lunar. Ceilalţi angajaţi din ministere şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate vor trebui să se încadreze în 150 de litri de carburanţi pe lună, iar prefecturile şi consiliile judeţene în 175 de litri. Potrivit premierului, un raport al Curţii de Conturi a indicat că în privinţa normativelor de carburanţi există un „vid legislativ”. Unele consilii judeţene şi locale au, practic, combustibil la liber. Premierul nu a precizat însă la cât se ridică totalul sumelor economisite.

Donaţi sau plecaţi!

Tot ieri, şeful Executivului a anunţat că secretarii de stat care sunt membri în consiliile de administraţie la companiile în care statul este acţionar majoritar vor fi obligaţi să doneze veniturile obţinute în fondul „Solidaritatea”. Premierul nu a explicat clar  în ce condiţii se vor face aceste donaţii, însă surse oficiale au declarat pentru Mediafax că veniturile angajaţilor din CA-uri vor fi plafonate la maximum 8.000 de lei, iar din câştigul care depăşeşte acest plafon o cotă de 90% să fie vărsată în fondul respectiv. În ceea ce-i priveşte pe reprezentanţii în companiile cu capital minoritar de stat, aceştia vor dona întreaga indemnizaţie. Premierul Boc a repetat că refuzul va duce la demiterea neîntârziată.

100.000 de concedieri?

Ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, a estimat că ar fi nevoie de 100.000 de concedieri din sistemul bugetar pentru ca salariile şi pensiile să poată reveni de la anul la nivelul actual. Premierul nu a confirmat această cifră, dar a spus că face o analiză la fiecare minister în parte pentru a putea identifica posturile de restructurat. În plus, Boc se laudă că în martie 2010, faţă de decembrie 2008, numărul bugetarilor a scăzut cu 36.000. Întrebat când vor intra în vigoare tăierile de pensii şi salarii pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea, premierul nu a avansat o dată fixă. „De la data intrării în vigoare a legii”, a reiterat el. O declaraţie similară făcută de ministrul de Finanţe în ianuarie a fost taxată de Emil Boc drept un mod nu foarte inspirat de a începe un mandat. 

Cele mai citite

Vânzări de acțiuni Revolut de peste 1 miliard de dolari după obținerea licenței bancare în Marea Britanie

Angajații și investitorii timpurii ai fintech-ului Revolut au vândut acțiuni în valoare de aproape 1 miliard de dolari începând cu luna august, după ce...

Intervenții intense pentru Salvamont: 42 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, 12 transportate la spital

Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în județul Brașov, echipa de salvamontiști fiind solicitată de opt ori într-o zi Salvamontiștii au avut o zi...

Doar 35% dintre americani au încredere în sistemul judiciar al SUA

Noul sondaj Gallup confirmă că americanii înțeleg pe deplin că instanțele antidemocratice au atins în mod inexplicabil această supremație Lipsa de încredere a americanilor în...
Ultima oră
Pe aceeași temă