A inceput sa transpara strategia post-infrangere la referendum gandita de adversarii lui Traian Basescu – sau, cel putin, de adeversarii din PSD ai presedintelui suspendat. Mai multe dintre afirmatiile facute joi, la o conferinta de presa, de presedintele PSD, Mircea Geoana, conduc la ideea ca tabara anti-Basescu se pregateste sa conteste rezultatul referendumului.
Geoana a sustinut ca Traian Basescu este cel care incearca sa planteze motive pentru recuzarea rezultatului referendumului din 19 mai si ca, dupa scrutin, ar fi programate mai multe mitinguri care sa duca in final la o escaladare a crizei politice si a violentelor.
Liderul PSD a facut un apel catre membrii si simpatizantii PSD, si "catre cei care doresc pace pe scena politica romaneasca si o noua sansa pentru democratie", sa voteze "DA" la referendum.
Potrivit lui Mircea Geoana, "Traian Basescu si cei care il sustin au ajuns la un moment al disperarii. Asistam in aceste zile la un imens plan de intoxicare a opinie publice cu scopul de a demobiliza electoratul partidului (PSD – n.red.) si pe cei care doresc sa voteze pentru demiterea presedintelui".
"Sondaje aiuritoare"
Liderul Partidului Social Democrat a mai afirmat ca ar exista resurse imense pe care Traian Basescu si Partidul Democrat le-au aruncat in aceasta lupta – si a oferit drept exemplu ceea ce el a calificat drept "sondajele cu rezultate aiuritoare, complet diferite fata de realitatea de pe teren". Dupa Geoana, in prezent, scorul din ceea ce el a numit 'sondajele reale' ar fi de "50 si ceva" in favoarea lui Basescu si de "40 si ceva" impotriva acestuia. "Va fi un meci strans" – a sunat concluzia liderului PSD, care l-a mai acuzat pe presedintele suspendat de a fi furat Statul in campanie si prin organizarea "acelui miting ilegal din Piata Universitatii".
Prapastia s-ar fi micsorat
Mircea Geoana nu a pus sub semnul indoielii cifrele net favorabile lui Traian Basescu din sondajele tocmai publicate, dar a sustinut ca aceste rezultate nu ar reflecta situatia de acum, ci pe cea de la inceputul campaniei, din prima ei saptamana – sustinand ca in fiecare saptamana scorul s-ar fi strans, intr-un ritm de 5-7-10 procente", iar in acest moment, voturile favorabile presedintelui suspendat s-ar situa "in zona lui 50 si ceva", iar cele in favoarea demiterii, in zona lui "40 si ceva". Presedintele soacial-democrat a afirmat ca "fiecare zi care trece este in favoarea demiterii" si ca "92% dintre votantii si militantii PSD vor vota 'DA' la referendumul din 19 mai.
Mircea Geoana a sustinut ca Traian Basescu a cheltuit in aceasta campanie aproximativ 15-20 de milioane de euro, si a afirmat ca "cei care l-au imprumutat pe Basescu vor cere acesti bani inapoi, sub forma unor contracte care vor fi suportate de cetateni'. In opinia lui Geoana, Traian Basescu are bani de la "propriii oligarhi".
"Alta intoxicare"
La aceeasi conferinta de presa de joi, presedintele PSD a dezmintit ca ar avea loc vreo negociere intre formatiunea sa si Partidul Democrat, calificand afirmatiile in acest sens drept "intoxicari" ale presedintelui suspendat Traian Basescu si ale sustinatorilor sai. Geoana sustine ca informatiile privind negocierea PSD-PD fac parte dintr-un plan mai amplu de intoxicare lansat de Traian Basescu si de democrati pentru "derutarea electoratului". Din acest "plan" ar mai face parte, pe langa publicarea unor sondaje "cu rezultate aiuritoare", promovarea de catre Traian Basescu a unui plan de 12 puncte privind realizarea unui consens politic. "Trebuie sa avem un minim de dialog, dar aceste informatii reprezinta o intoxicare si o demobilizare a electoratului, care se poate intreba ce rost mai are sa mearga la vot daca tot ne-am inteles cu PD" – a declarat Mircea Geoana.