0.9 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăSportGALERIE FOTO. Președintele Klaus Iohannis s-a întâlnit cu Nicolae Timofti la Suceava

GALERIE FOTO. Președintele Klaus Iohannis s-a întâlnit cu Nicolae Timofti la Suceava

Preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit, marți, la ora transmiterii acestei știri, cu preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofiti, la sediul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava. Vizita celor doi preşedinţi la Suceava este prilejuită de acordarea titlului de Doctor Honoris Causa al Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava preşedintelui Republicii Moldova, Nicolae Timofte.

VEZI ŞI  VIDEO. De ce a fost nevoit Iohannis să-şi schimbe traseul pentru a ajunge la întâlnirea cu preşedintele Timofti

Cei doi preşedinţi au fost întâmpinaţi de rectorul Universităţii „Ştefan cel Mare”, Valentin Popa, ministrul Educaţiei, Sorin Câmpeanu, Ecaterina Andronescu, secretarul general al PNL Gheorghe Flutur, precum şi de alţi parlamentari suceveni. De asemenea, în clădirea rectoratului se aflau mai mulţi studenţi, care i-au aşteptat pe cei doi, iar Klaus Iohannis i-a salutat pe tineri, scrie Mediafax.

La ceremonia înmânării titlului urmează să participe mai mulţi rectori din România, dar şi IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor.

CITEŞTE ŞI  Klaus Iohannis se va întâlni la Suceava cu preşedintele Republicii Moldova

După întâlnirea tete-a-tete va avea loc ceremonia decernării titlului de Doctor Honoris Causa al Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava preşedintelui Nicolae Timofti, după care cei doi preşedinţi se vor întâlni cu reprezentanţii studenţilor din Republica Moldova şi vor vizita o expoziţie de drapele şi medalii pregătite de Preşedinţia Republicii Moldova.

Ulterior, cei doi preşedinţi vor susţine declaraţii de presă, vor semna în cartea de onoare a Universităţii „Ştefan cel Mare”, iar după-amiază vor vizita împreună Cetatea de Scaun a Sucevei.

 

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă