4.9 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăSportGALERIE FOTO. Premierul Moldovei, primit la Cotroceni. Ce i-a trasmis președintele Iohannis

GALERIE FOTO. Premierul Moldovei, primit la Cotroceni. Ce i-a trasmis președintele Iohannis

Preşedintele Iohannis l-a primit, marţi, pe premierul Republicii Moldova, Valeriu Streleţ pe care l-a asigurat de tot sprijinul României, atât în plan economic, dar şi european, în urma ratificării în Camera Deputaţilor a împrumului oferit autorităţilor de la Chişinău.

"Este prima dumneavoastră vizită oficială aici, la Cotroceni, şi îmi amintesc cu mare plăcere de întâlnirea noastră, mai degrabă informală, dar foarte bună, de la New York, în marginea reuniunii ONU. Înţeleg că veniţi de la Bruxelles şi poate o să ne relataţi câte ceva din întâlnirile pe care le-aţi avut, dar pot să constat cu această ocazie că veniţi de la Bruxelles la principalul promotor al Republicii Moldova în domeniul afacerilor europene, care desigur că este România, şi mi se pare o coincidenţă foarte pozitivă", a spus Klaus Iohannis, la începutul discuţiilor.

Premierul moldovean i-a mulţumit preşedintelui pentru primire, dar şi pentru sprijinul acordat de România.

"Am avut o vizită bună, scurtă, la Bruxelles şi mizam să ajung la timp la Bucureşti ca să mulţumesc autorităţilor române, dvs personal, Parlamentului, Guvernului României pentru sprijinul pe care ni-l acordă constant şi mai ales acum într-un moment crucial pentru ţara noastră care urmează să-l depăşim cu eforturi comune pentru a asigura continuitatea reformelor şi schimbărilor care au început cu ceva timp în urmă", a spus Streleţ, exprimându-şi regretul că, din cauza întârzierii zborului său, nu a reuşit să ajungă în Parlament, la votul asupra acordului de împrumut.

Klaus Iohannis i-a transmis premierului moldovean că ţara sa "va avea sprjin şi în continuare". "Ştiţi că puteţi să vă bazaţi oricând şi mult pe România", a spus Iohannis.

Preşedintele a arătat că Parlamentul "a votat cu mult entuziasm" acordul de împrumut, felicitând toţi factorii implicaţi pentru rapiditatea cu care s-au îndeplinit toţi paşii necesari. "Este un semn destul de evident al faptului că noi vorbim mult despre Moldova, despre sprijinul pe care îl dăm Moldovei, şi dacă este nevoie îl şi facem", a conchis Iohannis.

Cele mai citite

Românii vor călători fără buletin în Bulgaria după aderarea la Schengen terestru, dar controalele vor continua cel puțin șase luni

Românii vor putea călători în Bulgaria fără a fi necesar să prezinte buletinul imediat după aderarea la Schengen terestru, chiar dacă controalele de frontieră...

Traian Băsescu, apel către români: „Turul întâi este decisiv la prezidenţiale. Practic, aici e finala”

Fostul președinte Traian Băsescu a votat duminică, 24 noiembrie 2024, la Colegiul „Aurel Vlaicu” din București, în cadrul primului tur al alegerilor prezidențiale. După ce...

Prezența la vot depășește 4 milioane de alegători la ora 13.00; incidente în secții de votare

La ora 13.00, participarea la primul tur al alegerilor prezidențiale din 2024 a ajuns la 21,99% din numărul total de alegători, conform datelor furnizate...
Ultima oră
Pe aceeași temă