» Dupa negocieri care s-au prelungit pana ieri, liderii PDL si PSD au finalizat desemnarea comisiilor parlamentare care vor controla serviciile secrete. Una la PDL prin Cezar Preda, alta la PSD prin Gabriel Vlase, apropiat al lui Viorel Hrebenciuc, cel care l-a promovat in aceasta functie. Surpriza zilei: desemnarea de catre PDL a lui Gabriel Oprea pentru Comisia SRI.
Formarea comisiilor parlamentare de control al serviciilor secrete s-a facut pe fond de apriga negociere in alianta PSD-PDL. Propunerea-soc a aparut ieri dimineata in plenul sedintei comune a Parlamentului, prin rostirea numelui actualului deputat independent Gabriel Oprea, primul demisionar din functia de ministru de Interne (ulterior si din PSD). De altfel, ieri dimineata PSD a audiat in premiera numele acestuia, rostit de la tribuna de presedintele Camerei Deputatilor, Roberta Anastase. Drept consecinta, social-democratii au protestat amenintand cu represalii fata de PDL si au cerut pauza de consultari. "Din partea grupului PDL a venit aceasta propunere", a declarat presedintele Camerei Deputatilor, Roberta Anastase. Oprea a declarat insa ca nu a intrat in PDL, ca ramane independent, dar a purtat o discutie cu seful deputatilor pentru a putea activa si el intr-o comisie.
"Sunt deputat independent, singurul independent din Camera Deputatilor. In aceasta calitate, singura interfata sau legatura, neavand nici un grup care sa ma propuna, este presedintele Camerei, indiferent cine ocupa acest post. Mi-am manifestat dorinta sa activez in Comisia SRI, potrivit pregatirii mele profesionale", a declarat Oprea. La consultari, pesedistii au evitat sa-l critice pe Oprea, acuzand doar incalcarea regulamentului prin propunerea unui independent la o astfel de comisie unde cei desemnati ar trebui sa fie membri de partid. In urma discutiilor de la care Mircea Geoana a plecat extrem de nervos, deputatii PDL si-au retras dupa 30 de minute de la rostirea propunerii sprijinul acordat lui Oprea, venind cu alt nume pentru Comisia SRI.
Decizia lui Oprea de a incerca sa intre in Comisia SRI pe filiera PDL a fost criticata chiar si de senatorul Miron Mitrea, sustinator al lui Oprea, care a declarat ca parerea sa este ca acesta "a facut o mare gafa politica" incercand sa intre cu ajutorul PDL. Liberalii, pe de alta parte, au catalogat intamplarea ca fiind "o incercare a PDL ca sa vada cat de departe poate merge in relatia cu PSD".
Dupa depasirea episodului Oprea, votul in plen pentru componenta comisiilor de control al SRI si al SIE a decurs lin. In fruntea Comisiei SRI a fost ales democrat-liberalul Cezar Preda, iar in cea a SIE, social-democratul Gabriel Vlase. Cele doua comisii, deosebit de importante, mai ales in contextul in care membrii au acces la o gama foarte variata de informatii secrete, au in componenta lor si personaje controversate. In conducerea Comisiei SRI ii regasim pe Ion Stan (PSD) in calitate de vicepresedinte si Attila Verestoy (UDMR) in functia de secretar. Stan reuseste de trei mandate sa ocupe functii importante in Comisia SRI.
El este cunoscut ca baron local de Dambovita, un apropiat al lui Adrian Nastase, fiind acuzat ca a coordonat numeroase afaceri la limita legii, in perioada 2001-2004. Verestoy a reusit sa scape basma curata de acuzatii privind diverse afaceri, in special in domeniul forestier. De asemenea, membru in Comisia SRI este deputatul social-democrat Daniel Savu, fost ofiter SRI in perioada 1992-1999, acuzat de trafic cu alcool intr-un dosar de coruptie al DNA, intitulat "Distileria". La conducerea Comisiei SIE este asezat in functie omul lui Viorel Hrebenciuc, Gabriel Vlase, finul lui Corneliu Iacobov. Un tanar de 37 de ani, care, in calitate de subprefect de Bacau si de coordonator al activitatilor de retrocedare a proprietatilor (in perioada 2001-2004), a fost acuzat ca a coordonat jaful din padurile bacauane, de la Valea Trotusului. Vlase a fost cercetat penal de DNA in perioada 2005-2006, pentru un prejudiciu de cateva miliarde de lei adus fondului forestier.
Dosarul a ramas blocat in birourile procurorilor. Vlase, impreuna cu fostul secretar al prefecturii Gheorghe Hura, a aplicat intocmai Legea 400/2004, initiata in Parlament de Viorel Hrebenciuc, prin care locuitorii din zona Trotusului au fost improprietariti cu cate un hectar de padure, desi aceste terenuri erau obiectul retrocedarilor, iar multe erau in litigiu. Aceste terenuri forestiere au fost rase doar in cateva luni, ceea ce a provocat in zona inundatii puternice in primavara anului 2005. Apoi, Vlase a fost propulsat in Parlament la alegerile din 2004, de catre Hrebenciuc, presedintele organizatiei PSD Bacau. Membri ai Comisiei SIE vor fi si Vasile Nistor (PDL), dat in judecata de RA-APPS pentru ocuparea ilegala a unui imobil al protocolului de stat, si Mihaita Calimete (PNL), care a fost condamnat in 1989 pentru trafic cu valuta si cu metale pretioase, iar in ultimii ani a fost cercetat pentru trafic cu fier vechi.