5.2 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024
AcasăSportFotbalVIDEO. Fotbalul este mai sărac începând de ieri. Marele Zlatan Ibrahimovic și-a...

VIDEO. Fotbalul este mai sărac începând de ieri. Marele Zlatan Ibrahimovic și-a anunțat retragerea din activitate

Zlatan Ibrahimovic şi-a anunţat încheierea carierei de jucător duminică seara, la finalul meciului echipei sale, AC Milan, cu Verona, din ultima etapă a Serie A.

„Este timpul să-mi iau rămas bun de la fotbal, nu doar de la AC Milan. Sunt prea multe emoţii acum, ‘hai AC Milan’, vă spun la revedere”, a afirmat, vizibil emoționat, suedezul la microfon, pe terenul stadionului San Siro, după victoria cu 3-1 a milanezilor.

Atacantul suedez în vârstă de 41 de ani anunţase, cu câteva zile în urmă, că pleacă de la AC Milan la finele actualului sezon, când îi expira şi contractul.

Fotbalistul scandinav a revenit la AC Milan în 2019 şi a ajutat gruparea „rossonera” să devină campioană a Italiei în sezonul trecut.

S-a retras Zlatan Ibrahimovic
FOTO: Facebook AC Milan

Ibrahimovic a disputat însă doar patru meciuri în actuala ediţie din Serie A, din cauza problemelor medicale cu care s-a confruntat, petrecând în total 144 de minute pe teren.

Cu toate acestea, el a devenit cel mai vârstnic marcator din istoria primei ligi italiene, după ce a marcat singurul său gol din acest sezon, transformând un penalty în meciul pierdut în faţa formaţiei Udinese (1-3), în luna martie.

Zlatan Ibrahimovic a cucerit un prim titlu de campion al Italiei cu AC Milan în 2011.

De-a lungul carierei, suedezul a evoluat la Malmo, Ajax Amsterdam, Juventus Torino, Inter Milano, FC Barcelona, Paris Saint-Germain şi Manchester United, precum şi în liga nord-americană, la Los Angeles Galaxy.

În tricoul naţionalei Suediei a avut 121 de selecţii, marcând 62 de goluri.

Ibrahimovic s-a retras de la prima reprezentativă a ţării sale la sfârşitul EURO 2016, dar a revenit cinci ani mai târziu, deşi accidentările l-au împiedicat să participe la EURO 2020 şi la primele meciuri din preliminariile Cupei Mondiale 2022.

Cel mai bun marcator din toate timpurile al naţionalei suedeze a participat la etapa finală a calificărilor, însă Suedia a fost eliminată în play-off de Polonia. 

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă