9.8 C
București
vineri, 10 ianuarie 2025
AcasăSportFotbalSebastian Colțescu a devenit arbitrul cu cele mai multe meciuri în prima...

Sebastian Colțescu a devenit arbitrul cu cele mai multe meciuri în prima ligă

Arbitrul Sebastian Colţescu a stabilit un nou record în fotbalul românesc, după ce a ajuns la 382 de meciuri conduse în Liga 1. Acesta a „fluierat” în această seară partida dintre Sepsi OSK şi Farul Constanţa, încheiată cu victoria „marinarilor” cu scorul de 1-0.

„E o împlinire profesională, dar şi personală, e rezultatul muncii mele de-a lungul anilor. Ştiu că nu e la îndemâna oricui, aşa că mă voi bucura de însemnătatea acestei performanţe, chiar şi pentru o zi. Pentru că sunt conştient că, la fel ca orice record, şi acesta va fi doborât. Şi abia aştept să vină următorul arbitru, fie Istvan Kovacs, fie Ovidiu Haţegan, pentru că ei sunt următorii în activitate în acest top, să mă depăşească pentru a-i felicita şi a le strânge mâna”, a spus Sebastian Colţescu înaintea partidei, conform site-ului FRF.

Centralul de 46 de ani a rememorat primul său joc: „Era 28 noiembrie 2003, un meci Oţelul Galaţi – Gloria Bistriţa. Aveam emoţii foarte mari. Îmi amintesc că am plecat cu trenul spre meci, am luat ziarul din gară şi scria undeva în primele pagini: ‘În sfârşit Craiova are din nou arbitru de Liga 1’. Am făcut brigadă cu doi mari arbitri asistenţi, Cristian Nica şi Aurel Oniţa, cărora le-am şi dat mesaj să le mulţumesc. A fost şi un moment amuzant în acel joc, mingea a fost degajată în tribună şi, aşa cum eram obişnuit de la Liga 2, aşteptam ca spectatorii să o arunce înapoi în teren. Dar imediat colegii au strigat la mine să mă facă atent că jocul se reluase cu o altă minge de pe margine. Tot la acel meci mi-am uitat baremul pe masă în vestiar, m-am întors de la Brăila ca să îl recuperez”.

„Sincer, la acel moment, nu mă gândeam că voi ajunge până aici. Întotdeauna mi-am făcut planuri în viitorul mai apropiat. Desigur, îmi doream să ajung la cel mai înalt nivel, dar mă şi bucuram de fiecare etapă din carieră. Când arbitram la juniori, îmi doream să ajung la Liga 5. Apoi la Liga 4 şi tot aşa! Mi-a plăcut ca din fiecare meci să îmi creez o provocare, pentru a mă motiva să am constant prestaţii bune. În trecut am făcut meditaţii cu domnul Romeo Stâncan, fost arbitru internaţional, pentru a progresa. E adevărat, poate că mi-aş fi dorit pe plan internaţional să ajung mai sus în calitate de arbitru de centru, dar m-am bucurat să fiecare experienţă internaţională, fie că a fost ca rezervă, ca arbitru adiţional sau ca VAR. Am avut şansa, ca parte din brigada lui Ovidiu Haţegan, să fiu prezent la un Campionat European, în fazele superioare ale Europa League, în Liga Campionilor. Au fost multe satisfacţii: am vizitat aproape întreaga lume, am cunoscut oameni şi culturi noi. Întâlnirile cu Messi şi Cristiano Ronaldo au fost un bonus. Pentru toate acestea sunt recunoscător”.

Recordul anterior fusese stabilit în urmă cu 5 ani de Alexandru Tudor (381 de meciuri conduse).

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Controalele ITM în 2025: domenii vizate și ce trebuie să știe companiile

Inspecția Muncii va avea o agendă complexă în 2025, concentrându-se pe respectarea legislației muncii și îmbunătățirea condițiilor de muncă. Printre principalele obiective se numără identificarea...

Mihai Iosif, noul antrenor de la FC Voluntari

FC Voluntari a surprins prin numirea lui Mihai Iosif ca antrenor principal, după ce Gigi Nețoiu, conducătorul clubului, a fost nevoit să renunțe la...

Plata taxelor și impozitelor prin Ghișeul.ro și ROeID: peste 1.600 de instituții și 400 de tipuri de plăți disponibile

Cetățenii pot plăti taxele și impozitele rapid și sigur prin platforma Ghișeul.ro sau aplicația ROeID, a anunțat Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR). Aplicația centralizează peste...
Ultima oră
Pe aceeași temă