FC Botoșani și Petrolul Ploiești au terminat la egalitate, scor 1-1, luni seara, în penultimul meci al etapei a doua a Ligii 1.
Petrolul a deschis scorul în minutul 15, prin Gheorghe Grozav, dar gazdele au egalat înainte de pauză (minutul 38), prin Mihai Roman II.
În repriza secundă, „găzarii” au fost aproape de golul victoriei în mai multe rânduri. Brazilianul Jair a ratat cu poarta goală (63), apoi Grozav a marcat (90+2), dar golul a fost anulat pentru ofsaid.
Ploieştenii au obţinut în penalty în finalul partidei, dar Grozav a ratat (90+12), şutul său trecând pe lângă poartă. Lovitura de pedeapsă fusese acordată după un fault al lui Victor Dican asupra lui Seniko Doua.
Petrolul a remizat şi în prima etapă, 1-1 cu „U” Cluj, ratând un penalty prin Constantin Budescu.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!