Antrenorul portughez Jose Mourinho şi-a exprimat dezamăgirea faţă de lipsa de susţinere a conducerii clubului AS Roma ca urmare a suspendării sale pentru patru meciuri de către UEFA.
După ce a pierdut finala, Jose Mourinho l-a apostrofat pe arbitrul meciului, Anthony Taylor, în parcarea stadionului Puskas Arena din Budapesta.
În consecinţă, Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA) a decis să dicteze patru meciuri de suspendare împotriva tehnicianului portughez în vârstă de 60 de ani, care va rata astfel primele meciuri ale echipei sale în Europa League în acest sezon, după ce a încheiat pe locul 6 în Serie A în sezonul trecut.
„Dacă mă întrebaţi care este lucrul care mă fragilizează în doi ani şi jumătate la Roma, eu aş răspunde că nu este plecarea lui Mhitarian, un jucător la care ţin mult, nici faptul că am jucat un an şi jumătate cu doar patru fundaşi centrali, în timp ce normal era să fi avut şase. Cel mai trist lucru este să nu fi susţinut într-o asemenea situaţie”, a afirmat Mourinho într-un interviu pentru cotidianul Corriere Dello Sport.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!