Neymar, atacantul echipei Paris Saint-Germain, va lipsi pentru tot restul sezonului, internaționalul brazilian urmând să fie supus unei intervenții chirurgicale pentru refacerea ligamentelor de la gleznă, care îl va ține departe de teren cel puțin trei luni.
Neymar, care are 13 goluri și 11 pase decisive în această stagiune a Ligue 1, nu a mai jucat de la victoria cu 4-3 împotriva lui Lille de luna trecută, partidă în care s-a și accidentat.
Pentru a evita un risc major de recidivă, staff-ul medical al lui Paris Saint-Germain i-a recomandat brazilianului o operaţie de refacere a ligamentelor. Astfel că Neymar nu va mai juca în acest sezon, ultimul meci al lui PSG în Ligue 1 fiind programat pe 3 iunie, în condițiile în care perioada minimă de refacere este cuprinsă între trei și patru luni.
Brazilianul s-a lovit tot la glezna dreaptă în primul meci al Selecao de la Cupa Mondială 2022, împotriva Serbiei, şi a revenit doar în optimile de finală ale competiţiei.
Neymar a avut o primă parte a sezonului excelentă înainte de Cupa Mondială. După decepţia de la turneul final din Qatar, unde Brazilia a fost eliminată în sferturi, el a avut evoluţii mult mai slabe în Ligue 1 şi nu a stat prea bine nici la capitolul condiţie fizică, înainte de a se accidenta grav în partida cu Lille.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!