După ce l-a concediat pe portughezul Jose Mourinho, formația AS Roma l-a numit în funcția de antrenor principal pe fostul internațional italian Daniele De Rossi, o adevărată legendă a clubului roman.
„Daniele de Rossi a fost numit antrenor al primei echipe până la data de 30 iunie 2024”, a transmis clubul pe contul oficial de X.
În vârstă de 40 de ani, De Rossi a purtat timp de 18 sezoane tricoul echipei romane, între 2001 şi 2019, încheindu-şi cariera în 2020 după doar câteva luni în Argentina unde a evoluat sub culorile clubului Boca Juniors.
Campion mondial cu echipa Italiei în 2006 (117 selecţii, 21 goluri), fostul mijlocaş are un palmares relativ modest cu AS Roma: două Cupe ale Italiei (2007, 2008) şi Supercupa Italiei în 2007.
Ca antrenor, De Rossi a făcut parte din staff-ul echipei Italiei timp de câteva luni (2021-2022), iar apoi a pregătit-o între octombrie 2022 şi februarie 2023 pe SPAL Ferrara, care evolua în divizia secundă şi care a retrogradat în Serie C la finalul sezonului.
Cu Mourinho pe bancă, AS Roma a cucerit Europa Conference League, în 2022, iar anul trecut a ajuns în finala Europa League, pierdută în fața celor de la FC Sevilla.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!