Au fost până în 1989 la vârful Partidului Comunist Român. Adică au condus statul atunci când nu exista decât „Partidul, Ceaușescu, România!“.
Unii au supraviețuit în funcții chiar și după ’89, în statul democratic. Iar alții, deși s-au pensionat, au continuat să fie influenți prin odraslele pe care și le-au plantat în structurile superioare ale administrației și politicii.
Urmașii foștilor nomenclaturiști au ajuns premieri, miniștri, parlamentari, figuri publice. Unul dintre ei a fost la o noapte distanță să ajungă președinte. Fără ca, vreo clipă, să-și repudieze înaintașii. Cu o singură excepție.
Citește și: Ciuma roșie care ne infestează viețile | OPINIE
Cel mai de succes fiu de nomenclaturist comunist, cel puțin din punct de vedere politic, este Petre Roman. Premier al României în primul mandat de președinte al lui Ion Iliescu, el este fiul lui Valter Roman.
Povestea tatălui fostului premier este fascinantă și romanțată, cu accente de aventură virilă și nuanțe de disidență. Născut în 1913, la Oradea, ca Erno Neulander, cel care avea să devină Valter Roman făcea parte dintr-o familie de evrei hasidici. Spre deosebire de mulți dintre cei care aveau să ajungă stâlpi ai Partidului Muncitoresc (și, mai apoi, Comunist) Român după al doilea război mondial, Valter Roman a făcut studii solide de inginerie la Universitatea Tehnică Germană din Brno, fosta Cehoslovacie. Conform unor surse, Valter Roman ar fi fost racolat în mișcarea comunistă la 18 ani, în 1931, când a și călătorit în URSS. După 1936, tatăl lui Petre Roman s-a înscris voluntar în Brigăzile internaționale care luptau în războiul civil din Spania de partea forțelor republicane.
Nu doar odraslele nomenclaturiștilor au făcut carieră după 1989, ci și nepoții. Cel mai notoriu astfel de exemplu este al lui Bogdan Olteanu, unul dintre tinerii considerați de „mare viitor“ în PNL-ul anilor 2000. Atât de important era tânărul Bogdan Olteanu în PNL-ul condus de Călin Popescu Tăriceanu, încât în 2006, după debarcarea lui Adrian Năstase de la șefia Camerei Deputaților, i-a luat locul.
După ce republicanii spanioli sunt înfrânți, Valter Roman ajunge în URSS, ca șef al departamentului în limba română al Radio Moscova, unde cunoaște lideri comuniști români ca Ana Pauker, Leonte Răutu și Iosif Chișinevschi. A fost decorat în 1945 de către URSS cu ordinul „Steaua Roșie“, apoi s-a întors în România. În 1946, regimul de la București l-a numit șef al Direcției de Educație, Cultură și Propagandă a Armatei, iar între 1947 și 1951 a fost șef al Direcției Superioare Politice a Armatei. În 1951 a devenit membru al CC al PCR și ministru al Poștelor și Telecomunicațiilor. Dar numai până în ianuarie 1953, când a fost tras pe linie moartă, politic vorbind, odată cu îndepărtarea „Grupului Luca-Pauker-Georgescu“. Totuși, din 1954 până în 1983, când a murit, a fost director al Editurii Politice.
Petre despre Valter: „E unul dintre eroii războiului civil“
Petre Roman însă apără și acum memoria tatălui său, pe care nu-l consideră un pilon al comunismului sovietizant din anii ’40-’50. Într-un interviu pentru „Adevărul“, fostul premier a pledat pentru o imagine eroică a lui Valter Roman: „E unul dintre eroii războiului civil (din Spania – n.r.). Sunt mărturii nenumărate în legătură cu faptele de arme ale tatălui meu. (…) El spunea că-l cheamă Valter pentru că în familie a existat o mare admiraţie pentru Valter Mărăcineanu, care era din Bihor. Și-o fi luat numele din acest motiv, dar, păcat, n-am discutat niciodată cu el. (…) Petru Groza, în ’46, a făcut o propunere către regele Mihai ca voluntarii «spanioli» să fie consideraţi luptători pentru România. Regele a dat un decret, atunci l-a ridicat pe tata la gradul de colonel, i-a dat o spadă și, cadou, o armă de vânătoare de fabricaţie belgiană“.
Totuși, Petre Roman a trăit numai printre nomenclaturiști. În același interviu, fostul premier a admis că a fost botezat de însuși Petru Groza: „Da, a fost nașul meu de botez. Dar nu știu de ce a vrut să fiu «Petre», și nu «Petru». El stătea pe Aleea Alexandru nr. 1, iar noi stăteam la numărul 9. Ţin minte că eram mic și mergeam în vizită la el“.
Fostul premier respinge stalinismul tatălui său
Despre relația lui Valter Roman cu URSS, fiul Petre a adus propriile clarificări pentru publicația citată: „Chiar el a cerut să meargă în URSS, pentru că acolo se afla mama. Mama a făcut parte dintr-o legendară echipă de femei care, în timpul războiului, au cules copii rămași fără părinţi și i-au dus la Odesa. În URSS, tata a lucrat la biroul de proiectări al unei mari întreprinderi de trenuri electrice. (…) A avut activităţi politice în URSS, fără îndoială. Într-una dintre activităţile sale era să-și piardă viaţa. (…) Deci, tata putea să moară la ordinul lui Stalin și voi spuneţi că e «Apostolul lui Stalin». Haideţi să fim serioși, băieţi!“.
Mai mult, fostul premier al României de după ’89 a susținut pentru cotidianul menționat că nici în România tatăl său nu a fost cu adevărat un om al partidului: „A fost arestat în septembrie ’52 (n.r. – a fost reţinut). I s-a spus iniţial că trebuie să fie o cercetare pe linie de partid. A stat arestat până în februarie ’53. I s-a reproșat că este aventurier și că nu este foarte atașat de Uniunea Sovietică. Având în vedere că în alte ţări erau și executaţi, mama ne-a adunat și ne-a spus: «Copii, s-ar putea să nu-l mai vedeţi pe tatăl vostru niciodată. Eu și cu bunica vom avea grijă de voi». Știa ce se poate întâmpla“.
Discretul general Ioan Geoană
În noiembrie 2009, Mircea Geoană a fost, pentru o noapte, președinte. Dimineața însă, numărătoarea oficială l-a dat câștigător pe Traian Băsescu. Deși a ratat Cotroceniul, Geoană are o solidă carieră executivă și politică: nu doar că a condus PSD, dar a fost ambasador la Washington, ministru de Externe și președinte al Senatului. E adevărat, cariera sa publică a început după 1990, până în ’89 Geoană fiind inginer de instalații. În 1989 însă, tatăl său, generalul Ioan Geoană, era comandantul Apărării Civile. Apărarea Civilă comunistă controla căile de acces subterane din București, o rețea vastă de tuneluri. Acest fapt a stat la baza unui scenariu, niciodată demonstrat cu probe, conform căruia „teroriștii“ din decembrie ’89 s-ar fi folosit de această infrastructură în urma unei înțelegeri între Ion Iliescu și Ioan Geoană. Totuși, până în 2009, când a murit, generalul Geoană nu a vorbit niciodată despre acest subiect. De altfel, tatăl lui Mircea Geoană nu a avut nici un fel de prezență publică și nici fiul său nu a vorbit despre părintele său.
Năstase, ginerele demnitarului comunist Miculescu
Un alt fost premier al României a fost cuplat la un important nomenclaturist. Dar nu din postura de fiu, ci din cea de ginere. Este vorba despre Adrian Năstase. Fostul ministru, premier, președinte al Camerei Deputaților și șef al social-democraților este căsătorit cu Dana Năstase, fostă Miculescu. Dana Năstase este fiica lui Angelo Romeo Constantin Miculescu, viceprim-ministru în regimul comunist (1975-1981), ministru al Agriculturii (1969-1981) și diplomat (ambasador în China, de unde a fost rechemat în martie 1990). În mandatul de premier al lui Năstase, cumnata sa, Rodica Odobescu (sora Danei Năstase), a deținut funcția de director general al Tarom.
Dar nici tatăl lui Adrian Năstase, Marin Năstase, nu a fost străin de regimul comunist, pe care l-a adoptat în ciuda trecutului său militar regalist. Dat afară din armata regalistă, în care era ofițer, Marin Năstase s-a înscris în Partidul Comunist și, în 1970, a devenit director în Ministerul Învățământului. Nu a fost, așadar, un lider de top al regimului lui Ceaușescu, dar a fost o rotiță importantă a sistemului.
Misterul accidentului aviatic al lui Marin Năstase
Despre relația strânsă a tatălui lui Adrian Năstase cu greii regimului ne spune foarte multe o întâmplare din 1957. Conform realitatea.net, „Marin Năstase a făcut parte din delegația Partidului Muncitoresc Român care fusese invitată în 1957, la Moscova, să participe la sărbătorirea a 40 de ani de la «Revoluția din octombrie». Din cauza vremii nefavorabile și a unor greșeli de pilotaj, avionul sovietic IL-14 care transporta delegația română s-a prăbușit pe aeroportul Vnukovo, lângă Moscova. În accident au murit ministrul de Externe Grigore Preoteasa și trei membri ai echipajului. Din accident, în afară de Marin Năstase, au mai scăpat cu viață și alte persoane importante din delegație, printre care Nicolae Ceaușescu, Chivu Stoica, Leonte Răutu, Ștefan Voitec, Ștefan Voicu și Alexandru Moghioroș“.
Pe propriul blog, într-o postare intitulată „Tatăl meu – Marin Năstase“, Adrian Năstase a comentat întâmplarea, fără s-o nege explicit, astfel: „Zilele trecute, la o televiziune, un fel de boschetar în jurnalism a spus tot felul de minciuni despre tatăl meu, vorbind despre o așa-zisă călătorie cu avionul, la Moscova, din 1957, alături de liderii comuniști ai vremii (…). Nu pentru el, ci pentru voi, cei care accesați blogul meu, anexez o cronologie de viață a unui om demn, patriot, care a excelat în tot ceea ce a realizat în plan profesional“.
Oprescu junior – primar general; Oprescu senior – general de Securitate
Timp de șapte ani, Sorin Oprescu a fost primar al Bucureștiului. Chirurg și director de spital, Oprescu a fost membru PSD până în 2008, când, mimând o candidatură independentă la Primăria Capitalei, a reușit să și câștige (după tentative anterioare fără succes, ca membru de partid). În 2015, Oprescu a fost suspendat din funcție în urma arestării cerute de către DNA într-un dosar de corupție. Tatăl lui Oprescu a fost general de Securitate, membru al conducerii Serviciului D (Dezinformare). În legătură cu tatăl său, Sorin Oprescu a admis, într-un interviu pentru „Evenimentul Zilei“, doar că acesta a fost „ofițer de informații“, iar mama sa „a lucrat în Ministerul Afacerilor Externe din 1959“.
Valentin Ceaușescu, absolventul Imperial College din Londra
Vârful sistemului nomenclaturist comunist din România anterioară anului 1989 a fost chiar Nicolae Cea-ușescu, secretar general al PCR și liderul de facto al Republicii Socialiste România din 1964 până în 1989. În ciuda faptului că a fost executat în decembrie 1989, după un proces sumar, pentru trădare, cei doi fii și fiica i-au supraviețuit. Despre unul singur însă, Valentin Ceaușescu, se poate spune că a contat în noul regim democratic, dar într-o manieră foarte discretă. Nicu Ceaușescu, celălalt fiu al cuplului Nicolae și Elena, a murit în 1996, iar Zoia, fiica celor doi, a murit în 2006. Valentin, însă, născut în 1948, trăiește și este și acum angajat al Institutului de Fizică Atomică (în care a intrat în 1970). Nici înainte de 1989, când, formal, era membru supleant al CC al PCR, Valentin Ceaușescu nu s-a implicat cu adevărat în politică sau în viața publică. Spre deosebire de mama sa, „academiciana codoi“, Valentin Ceaușescu avea studii serioase, inclusiv în afara țării (a absolvit Facultatea de Fizică din București, dar și Imperial College din Londra). A fost interesat de managementul echipei de fotbal Steaua București și este creditat ca unul dintre artizanii câștigării Cupei Campionilor Europeni de către „echipa Armatei“ în 1986, la Sevilla.
