Bunicii lor au adus comunismul în România cu tancurile dictatorului sinistru Stalin. Nepoții nomenclaturiștilor fac, la rândul lor, carieră politică în democrație

Nu doar odraslele nomenclaturiștilor au făcut carieră după 1989, ci și nepoții. Cel mai notoriu astfel de exemplu este al lui Bogdan Olteanu, unul dintre tinerii considerați de „mare viitor“ în PNL-ul anilor 2000. Atât de important era tânărul Bogdan Olteanu în PNL-ul condus de Călin Popescu Tăriceanu, încât în 2006, după debarcarea lui Adrian Năstase de la șefia Camerei Deputaților, i-a luat locul.

Ctește și: În numele tatălui nomenclaturist: Părinții au condus România comunistă, urmașii ne-au modelat democrația

Au fost până în 1989 la vârful Partidului Comunist Român. Adică au condus statul atunci când nu exista decât „Partidul, Ceaușescu, România!“.Unii au supraviețuit în funcții chiar și după ’89, în statul democratic. Iar alții, deși s-au pensionat, au continuat să fie influenți prin odraslele pe care și le-au plantat în structurile superioare ale administrației și politicii.

Urmașii foștilor nomenclaturiști au ajuns premieri, miniștri, parlamentari, figuri publice. Unul dintre ei a fost la o noapte distanță să ajungă președinte. Fără ca, vreo clipă, să-și repudieze înaintașii. Cu o singură excepție.

După 2008, Olteanu a devenit, cu larg sprijin politic parlamentar, viceguvernator al Băncii Naționale a României. Anul acesta, fostul liberal a fost pus sub acuzație pentru primire de mită din partea lui Sorin Ovidiu Vîntu (contra numirii lui Liviu Mihaiu în funcția de guvernator al Deltei) și chiar arestat

În dosarul de la DNA a apărut și numele bunicii materne a lui Bogdan Oltea­nu, Ghizela Vass. Conform unei dezvăluiri a „României libere“, Olteanu nu putea justifica un milion de euro în declarația de avere. Pentru RL, Olteanu a justificat suma prin împrumuturi provenite de la Ghizela Vass.

Bunica Ghizela Vass, ministra de Externe a PCR

Dar cine a fost Ghizela Vass? S-a născut în 1912, într-o familie de evrei din Basarabia. În 1933 s-a înscris în Partidul Comunist din România, aflat în ilegalitate. După instaurarea regimului comunist, a fost membru al CC al PCR până în 1984. A decedat în 2004. În cel de-al doilea război mondial, a fost închisă într-un lagăr de deținuți politici evrei. 

Iată ce scrie profesorul Vladimir Tismăneanu despre acest episod: „Ghizela Vass, născută în Basarabia în 1912, decedată la București la câțiva ani după prăbușirea regimului pe care l-a slujit cu infinită abnegație vreme de decenii. Ilegalistă din categoria dură, una dintre confidentele Elenei Ceaușescu încă din anii ’50, Ghizela Vass a beneficiat de o spectaculoasă longevitate politică, a participat la numeroase anchete politice și a controlat ani de zile toate relațiile internaționale ale PCR.

De profesie croitoreasă, provenind din mediile paupere ale micilor târguri de provincie, lipsită de altă cultură decât aceea a vulgatei staliniste, tânăra Ghizela (născută Gitta) a activat la Chișinău, a fost arestată și a fost închisă la Mislea și la Dumbrăveni. (…) A făcut parte din comitetul de partid, funcție pe care a avut-o și în timpul războiului, când a fost deportată în lagărul de deținuți politici evrei de la Vapniarka. Făcea parte din elita sectei comuniste din lagăr, alături de Petre Lupu, Simion Bughici, Lazăr Grunberg, Bernath Andrei, Barbu Zaharescu, Ștefan Voicu, Emanuel Vinea. Ca și la Târgu-Jiu și Caransebeș, la Vapniarka domnea o ierarhie rigidă și strictă în rândul deținuților, conducerea de partid – în primul rând Lazăr Grunberg și Bernath Andrei – se bucura de privilegii de nimeni contestate (în memoriile sale, Elli Pappas, văduva lui Nikos Beloyannis, executat în 1952, a confirmat că același model funcționa și în lagărele de deținuți politici din Grecia în anii ’50). Am cunoscut personal foști deținuți de la Vapniarka, mi-au povestit cum trebuiau să cedeze mâncarea din pachetele primite de-acasă «tova­ră­șilor din conducere», timp în care ei erau hrăniți cu mazăre furajeră. Cu alte cuvinte, nomenklatura nu s-a născut în momentul luării puterii, ci exista de-acum, încă din ilegalitate“.

Zurbagiul Serghei – afacerist pe barba tatălui, înalt demnitar ceaușist

O figură exotică de odraslă de nomenclaturist este Serghei Mizil. Acesta este fiul lui Paul Niculescu-Mizil, unul dintre demnitarii comuniști de vârf în anii ’70 și ’80 (rector al școlii de partid „Ștefan Gheor­ghiu“, viceprim-ministru, ministru al Educației, ministru de Finanțe, președinte al Centrocoop). Niculescu-Mizil a făcut inclusiv parte din FSN-ul lui Ion Iliescu, după ’90. Fiul său Serghei a fost un tânăr petrecăreț peste măsură încă din anii ’60, prieten la cataramă cu Nicu Ceaușescu. 

Admite (într-un inter­viu pentru „Jurnalul Național“) că a avut o tinerețe plină de distracții:

„Eu nu am fost nici membru de partid. Aveam părul mare, îmi plăceau chefurile. Dacă te băgai acolo trebuia să te supui unor rigori, să nu divorţezi, de exemplu, să umbli îmbrăcat la costum. Eu nu voiam să mă înregimentez, nu mi-a plăcut niciodată politica, nici acum nu-s membru în vreun partid. E adevărat, atunci nu aveai avantajele de acum dacă te bagi în politică. Aveam vilă la Snagov, aveam o Dacie mai specială cu număr mic și nu se luau miliţienii de mine. Astea erau avantajele mele, mâncam de la o casă de comenzi mai specială, unde găseai whisky de multe feluri, ţigări mai bune. Astea se datorau funcţiilor părinţilor. Aveam un magazin, la început, pe strada Varșovia, unde ăia din Biroul Politic puteau să comande orice, și Rolex, și Merţane. În ultimii ani se duseseră și o parte din avantajele astea, Ceaușescu voia să facă economii“.

Azi, Serghei Mizil este om de afaceri, la fel de amator de chefuri ca în tinerețe și prezență obișnuită în tabloide și show-uri TV de divertisment.

Oana Niculescu-Mizil, fost deputat PSD, este nepoata lui Paul Niculescu-Mizil (Oana, mama sa, este fiica fostului demnitar comunist).  

Vladimir Tismăneanu, născut în regimul greșit

Un caz cu totul special este cel al lui Vladimir Tismăneanu. Născut în 1951, este fiul unor militanți comuniști (Leonte Tismăneanu și Hermina Marcusohn). A studiat la actualul liceu „Jean Monnet“ din cartierul Primăverii, unde familia locuia. Acolo, a fost coleg de clasă cu Nicu Ceaușescu, dar și cu alți copii sau nepoți de nomenclaturiști. A fost, pentru o scurtă vreme, lector al CC al UTC, iar licența și doctoratul au tratat teme ideologice favorabile regimului comunist. Totuși, în 1981 Tismăneanu părăsește România folosindu-se de o călătorie în Spania. Un an mai târziu, în 1982, se stabilește în SUA. Conform descrierii autorului Tismăneanu de pe site-ul editurii Humanitas: „Între 1982 și 1990 a fost cercetător la Foreign Policy Research Institute din Philadelphia.

În anii 1985-1990 a predat științe politice la Universitatea Pennsylvania. Începând din 1990, este profesor de știinţe politice la Universitatea Maryland. În perioada martie-decembrie 2006 a fost președintele Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România (CPADCR). Între februarie 2010 și mai 2012 a fost președintele Consiliului Știinţific al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER). În 2007 a primit din partea Universităţii Maryland Distinguished International Service Award, iar Asociaţia Americană de Știinţe Politice i-a acordat certificatul pentru merite excepţionale în predarea științelor politice. Deţine titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Vest din Timișoara (2002) și al Școlii Naţionale de Studii Politice și Administrative din București (2003). În iulie 2011, președintele Traian Băsescu i-a conferit Ordinul Național pentru Merit în grad de Mare Ofiţer pentru eforturile susținute de promovare a democrației în România“.

„Lumea secretă a nomenclaturii“

Tismăneanu a scris o carte dedicată vieții cotidiene a nomenclaturii românești. Editată la Humanitas, cartea se numește „Lumea secretă a nomenclaturii. Amintiri, dezvăluiri, portrete“. În „Cuvântul înainte“ al volumului, Tismăneanu ridică un colț de capac de pe această lume închisă: „Nu alegem în ce mediu social și intelectual ne naștem. Este un dat ontologic pe care ți-l asumi social și la care te raportezi, pe cât posibil, cu sinceritate, onestitate și realism. Părinții mei nu făceau parte din eșalonul unu al nomenclaturii, dar aparțineau, neîndoios, celui de-al doilea strat, spre nivelul de jos al acestuia. Chiar și după excluderea tatălui meu din partid (un dezastru fără egal pentru un idealist îndrăgostit de ideile marxiste întruchipate de secta comunistă), părinții mei, și deci și noi, copiii, am continuat să ne bucurăm de avantajele rezervate celor numiți «fiapiști» (FIAP era acronimul organizației Fédération Internationale des Anciens Prisonniers Politiques). Prin anii ’60, FIAP și-a schimbat numele în AFDA (Asociația Foștilor Deținuți Antifasciști).

Fiapiștii beneficiau de Policlinica 10 și Spitalul Elias, nu însă și de magazine speciale, călătorii în Vest, vile speciale la Predeal și Neptun etc. Ni se păreau lucruri normale, abia peste ani mi-am dat seama de decalajul dintre serviciile medicale oferite nomenclaturii și cele ale muritorilor în numele cărora se construia «cea mai bună și mai dreaptă orânduire socială». Știam de luxul nebun în care trăiau membrii Biroului Politic. Când am întrebat-o pe mama – cred că aveam zece ani – de ce este nevoie de aceste avantaje pentru atât de puțini, mi-a răspuns că e normal ca oamenii care își sacrifică întreaga viață pentru popor să nu trebuiască să aibă alte griji. Văzusem cum trăia familia lui Petre Borilă și îmi era de-acum limpede cât de stratificată era lumea ce-și zicea socialistă. Stratificarea se petrecea chiar și în nomenclatură. Privilegiile erau structurate pe grupuri și subgrupuri. Vegheau asupra lor cerberii Gospodăriei de Partid, în frunte cu tovarășul Leon Nas“.  

DESTINE. Dramele descendenților naziștilor

Progenituri ale foștilor demnitari din dictaturi există în toate statele fostului lagăr socialist european. Deutsche Welle a făcut un inventar al descendenților naziștilor de vârf: „Süddeutsche Zeitung a reluat recent istoria neînţelegerilor majore dintre actual șef al Partidului Social-Democrat din Germania, Sigmar Gabriel, și tatăl său, un nazist convins, care a murit în cecitatea lui incontur­nabilă. Gabriel, pe care adversarii politici l-au atacat dur, sub centură, înfierându-l că și-ar fi părăsit tatăl la greu pe când părintele său se lupta cu moartea, nu e un caz unic. Și urmașii altor naziști sau slujitori celebri ai regimului nazist, precum Rommel sau Filbinger au devenit ţinta unor atacuri similare.

Soarta cea mai dură a avut-o Niklas Frank, fiul fostului guvernator nazist al Poloniei, un om al cărui divorţ interior de trecutul criminal al părinţilor săi s-a dovedit total, definitiv și irevocabil.

Un documentar realizat în coproducţie germano-israeliană, difuzat acum câteva luni de televiziunea publică din Republica Federală, reia destinul unora dintre copiii și nepoţii marilor asasini. E vorba de Rainer Höß, nepotul fostului comandant al lagărului Auschwitz, Rudolf Höß, precum și de descendentele lui Himmler, Göring și Göth, ultimul fiind criminalul nazist «imortalizat» de «Lista lui Schindler»“.