19.6 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSportFormula 1EXCLUSIV. Schema decontării ilegale a 3 milioane de euro în servicii medicale....

EXCLUSIV. Schema decontării ilegale a 3 milioane de euro în servicii medicale. Firme care nu aveau angajați doctori cu parafă decontau prestații pentru pacienți | DEZVĂLUIRE ROMÂNIA LIBERĂ

„România liberă“ continuă să dezvăluie cine se ascunde în spatele celor 27 de firme care au încasat ilegal, după cum susțin procurorii DNA, peste trei milioane euro prin sistemul de decontare a serviciilor medicale fictive la domiciliu.  Unele dintre acestea au și contracte cu casa de asigurări a militarilor, spionilor și magistraților.

Printre cei care au contribuit la jaful de la Casa de Asigurări de Sănătate se află finul și fostul prim-consilier al lui George Maior la Serviciul Român de Informații, Nicolae Sergiu Ciobanu. 

Profit de 185.000 de lei

Firma Home Medical Assistance ar fi obținut ilegal, conform DNA, peste trei milioane de lei de la Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București (CASMB) pentru furnizarea de servicii medicale fictive la domiciliu. Banii au fost încasați în perioada februarie 2016-iulie 2017.

Totodată, Home Medical Assistance figurează și pe lista furnizorilor de îngrijiri la domiciliu aflați în relații contractuale cu Casa de Asigurări de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești  (OPSNAJ).

Conform documentelor de la Registrul Comerțului, societatea este patronată și administrată de Adriana Rosmenteniuc. În ultimul an fiscal, a declarat o cifră de afaceri de peste 1,8 milioane lei și un profit de 185.962 lei.

Rosmenteniuc: “Hoțul strigă hoții. Nimic nu este adevărat”

Dintr-o stenogramă aflată la dosar, reiese că angajata CASMB Jeana Sardare ar fi sunat-o pe reprezentanta firmei Home Medical Assistance pentru a-i da o raportare falsă pentru perioada 1-15 iunie. „Că e sfârşit de semestru şi trebuiesc toți banii care au fost deschişi, cheltuiți, că dup-aia, pe viitor, cine ştie? Li se pune o pată şi zice: «Mai tăiem din ei, că nu i-aţi cheltuit pe toți»”, spunea Sardare. Imediat, reprezentanta firmei s-a conformat: „1-15 iunie? Da. Am înţeles. Haideți că-l sun acum pe…”. Apoi, Sardare i-a dat indicaţii despre cum să procedeze: „Îmi trimiți şi o hârtiuţă pe mail, doar ca s-o avem pentru noi, aicea, fără să o ducem pe undeva. Solicităm plata serviciilor aferente 1-15 iulie… iunie, pentru firma SC… adică cu antetu’ tău!”.

Adriana Rosmenteniuc a declarat pentru RL că procurorii pot să o acuze de orice. „Nu am să dau nici o declarație, o să demonstrez că sunt nevinovată. Suma aceea despre care se vorbește reprezintă toate încasările mele. Eu am o singură firmă, ceilalți au două, trei, patru, cinci. Hoțul strigă hoții. Nimic nu este adevărat. Sunt doar supoziții.”

Servicii medicale de la o firmă fără medic

O altă firmă implicată în deturnarea banilor de la CASMB este PUSA Medical Care, patronată de Bujor Silviu Rudeanu. De administrarea firmei se ocupă tot Rudeanu, împreună cu medicul Cristian Silviu Șarambei, care apare ca angajat la Serviciul de Ambulanță Ilfov, substația Buftea. Procurorii anticorupție susțin că firma a decontat fictiv servicii medicale prestate la domiciliul pacienților în valoare de aproximativ 900.000 lei.

Dintr-o stenogramă aflată la dosar reiese că firma PUSA nu putea să ofere legal servicii de medicale la domiciliu pentru că nu îndeplinea condițiile impuse de contractul cu CASMB. Adică, nu avea angajat un medic cu parafă, iar serviciile medicale ar fi trebuit invalidate. În schimb, avea angajat un rezident fără cod de parafă.

“Bobiță” n-are parafă, dar firma are contracte

Jeana Sardare a sunat-o pe o angajată a firmei PUSA pentru a solicita o hârtie în completare la angajarea lui Rudeanu: „Fă-mi o hârtiuţă în care să-mi spui şi codul de parafă şi mi-o… o semnezi, o…”. Angajata firmei PUSA, însă, i-a spus că „Bobiță” nu are cod de parafă. Apoi, un bărbat de la firmă o lămurește pe Sardare cum stă treaba cu codul de parafă: „Păi, nu are cod de parafă, că a terminat facultatea şi până în anul patru nu au cod de parafă rezidenţii. (…) El are nişte atribuţii limitate, acum… da? Şi este sub supravegherea unui alt medic. Aşa se practică medicina până termină rezidenţiatul”.

În urma acestui răspuns, nici Sardare nu s-a lăsat mai prejos: „Cum să nu, c-avem rezidenţi cu cod de parafă. Deci eu nu pot cum… nu am cum să-l fac medic în SIUI (Sistemul Informatic Unic Integrat, aplicația electronică a CNAS – n.r.) pentru că nu-mi permite, că nu… nu pot să-i dau codul de parafă. Ca să-şi efectueze se… deci serviciile pe medicină de… îngrijiri medicale la domiciliu se fac pe baza codului de parafă. Eu neavând cod de parafă să-i bag, dumnealui cu ce supraveghează pe teren? Că pe bază de CNP nu merge, ca medic”.

Peste un milion pe barba lui Bărbălău

Pe site-urile mai multor spitale din București, Florina Jeni Bărbălău apare ca persoană de contact pentru firmele Lara Med Serv și Home Med Expert. Cele două firme oferă servicii medicale la domiciliu. Prima societate este patronată de asociatele Raluca Georgiana Petcu și Pușa Apetri, dar este administrată de Florina Bărbălău. La rândul ei, Bărbălău patronează firma Home Med Expert.

Firma Lara Med Serv este acuzată de DNA că ar fi decontat fictiv servicii medicale în valoare de peste 470.000 lei. Tot fictiv ar fi decontat și firma Home Med Expert, care ar fi încasat ilegal peste 630.000 lei. Procurorii anticorupție au acuzat-o pe Bărbălău de mai multe fapte de corupție. Pe numele ei a mai existat un dosar în care a fost acuzată de folosirea cu rea-credință a bunurilor unei societăți, dosar trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 4. 

Șpaga la medic, chestiune de interes

Societatea Dr. House Medical Asistents figurează ca prestator de servicii medicale la domiciliu pentru CASMB și Casa OPSNAJ. De la Casa de Asigurări București a încasat ilegal puțin peste 116.000 lei pentru prestarea de servicii medicale fictive. Firma este patronată și administrată de Măria Costică.

Conform stenogramelor din dosarul de corupție, Măria Costică a fost contactată de Dorina Neamțu, asociată la firma Floridor Medical, pentru a se interesa dacă trebuie să mai dea șpagă la medic. „Băi, dacă eu mă duc cu pacientu’, adică e cunoştinţa mea, e aşa… mai trebuie să decartez la medic?”, întreba Neamțu. „Depinde acuma… ce relație are cu doctorul!”, i-a răspuns Costică. Neamțu a replicat: „E!… Relație… Eu zic că la ăştia găsiţi de mine, nu… mi se pare mai… zic mai subţireanu, părerea mea!”. Iar Costică i-a confirmat: „Da, aşa zic şi eu! Adică tot tre’ să-i duci ceva, o cafea, o floare, nu ştiu”.

Firma Floridor Medical a fost înființată de Măria Costică (48%) și Florin Zaharia (52%). Procurorii spun despre această firmă că a decontat ilegal facturi de peste 9.000 lei. 

Facturi CASMB negociate cu avocată

Peste un milion de lei a încasat și societatea Unix Medical Expert pentru îngrijiri medicale la domiciliu fictive. Firma este patronată și administrată de Silviu Manta, soțul avocatei Cristina Manta. Procurorii anticorupție o acuză pe avocata Cristina Manta de înșelăciune pentru că l-ar fi ajutat pe soțul ei să încaseze și să deconteze servicii medicale fictive la Casa de Asigurări de Sănătate București. 

În fața procurorilor, Cristina Manta a spus că și-a desfășurat în mod legal activitățile de îngrijiri medicale la domiciliu, plăţile primite de la CASMB fiind justificate de acte întocmite în conformitate cu realitatea.

Angajata CASMB:  “Apelăm şi noi la oameni din ăştia mai apropiaţi”

Conform stenogramelor din dosarul DNA, avocata Mantea a fost sunată de -Jeana Sardare pentru a afla ce valoare îi iese la raportare. „Am o rugăminte la dumneavoastră. Puteţi să vă faceţi un mic calcul, la data… de la 1 la 25 iunie, ce valoare vă iese pe raportare?”, a solicitat Sardare. Răspunsul l-a primit rapid de la avocata Mantea: „Păi, cred că până în 40.000”.

În replică, Sardare i-a solicitat  o factură de 30.000 lei. Nedumerită de solicitarea angajatei de la CASMB, avocata Mantea a întrebat dacă s-a întâmplat ceva. Sardare a replicat că rămăseseră nişte sume de bani necheltuite şi că apelează doar la furnizori de încredere şi mai apropiaţi şi cu sume de decontat mai mari: „Şi apelăm şi noi la oameni din ăştia mai apropiaţi şi mai de încredere şi cu sume mai mari, ca să nu…”.

Silviu Manta a precizat pentru RL că habar n-are de ancheta DNA: „Vă rog frumos, credeți-mă. Nu știu absolut nimic despre acest dosar!”.  

Patron de firmă: “Nu s-a obosit nimeni să cerceteze”

Unii dintre cei acuzați de DNA acuză, la rândul lor, că investigațiile procurorilor au fost făcute stahanovist, fără să se deceleze eventuale sume fraudate de restul încasărilor firmelor care au prestat servicii medicale.

Procurorii “au luat toate încasările de la început”

Firma Frontida a reușit în perioada ianuarie 2016-iunie 2017 să păgubească, acuză DNA, bugetul Casei de Asigurări a Munici-piului București cu aproximativ 1,3 milioane lei, prin decontarea serviciilor medicale fictive la domiciliu. Societatea este patronată de gorjeanca Violeta Loredana Ciocâlteu. În afacerea cu servicii medicale fictive, aceasta l-a băgat și pe fratele ei, Emanoil Dorinel Ijeac, pe numele căruia a înființat firma Home Medical Concept. Și pe această firmă s-ar fi decontat ilegal servicii medicale de aproximativ 700.000 lei.

Conform “Monitorului Oficial”, Violeta Ciocâlteu a fost unul dintre sponsorii partidului Forța Civică în anul 2012. Atunci, ea a donat partidului suma de 7.350 lei. Socrul ei, Alexandru Ciocâlteu, a făcut și el o donație consistentă partidului. A donat 27.200 lei pentru Forța Civică, în noiembrie 2012.

Gorjeanca Violeta Cocâlteu a spus că toate încasările firmelor au fost puse ca prejudiciu. „Nu s-a obosit nimeni să cerceteze dacă suntem vinovați sau nu. Firmele sunt făcute în 2016 și au luat toate încasările de la început. În luna iunie mi-au reziliat contractul cu Casa de Asigurări.”

Negocieri ca la piață cu Casa de Asigurări

Medicul stomatolog Leontin Miluță Glăvan împreună cu Elena Glăvan și Elena Davidescu dețin firma Salvitae SRL. Procurorii spun despre această societate că a fost implicată în fraudarea bugetului CASMB prin decontarea fictivă de servicii medicale. Paguba ar depăși suma de 150.000 lei. Doctorul Leontin Glăvan a precizat pentru RL că nu vrea să dea detalii despre acuzațiile aduse de procurori. 

Conform DNA, una dintre angajatele CASMB, Elena Mina Petrescu, i-a explicat unei angajate de la Salvitae cum să falsifice graficele cu programul în care asistenții medicali ar fi prestat servicii medicale la domiciliul asiguraților: „Pe data de 04.05 nu se încadra intervalul şi i-am trecut 13-16. Să-mi faceţi o modificare vrem. Faceţi… când vreţi dumneavoastră! Revenire la adresa ă… x… c-aţi depus prin Registratură, da? Aşa… revenire la aşa… cu modificările ulterioare şi puneţi acolo la Dobrescu… da?”. După ce a primit acest sfat, angajata firmei a cerut lămuriri suplimentare: „Atât! Doar asta? În rest e OK?”. La care Petrescu i-a răspuns: „Atât! Atât, atât, atât!”.

Ulterior, reprezentanta Salvitae a fost sunată de Petrescu, care i-a solicitat mai multe informații.  „Vream să vă-ntreb… i-aţi trimis pe mail lu’ JENI… Asta, graficul de ore suplimentare, dar n-avem nicio ştampilă, nicio adresă de înaintare, nimic!”.

Al Aloul: “Am aflat din presă despre dosar”

Home Kineto este o altă firmă care a decontat servicii medicale fictive la CASMB. Valoarea facturilor depășește suma de 25.000 lei. Conform documentelor de la Registrul Comerțului, Home Kineto este patronată de Elena Iuliana Brumar, care administrează firma împreună cu medicul iordanian Al Aloul Adnan. Acesta a lucrat la Spitalul Universitar și Spitalul clinic „Prof. Dr. Constantin Angelescu”.

Fiica medicului, Al Aloul Sherin Anca, deține jumătate din firma Almis Îngrijiri Medicale, care ar fi obținut ilegal, spune DNA, aproximativ 100.000 euro de pe urma decontărilor fictive de la CASMB.

Celălalt asociat al firmei este Răzvan Mihai Mischie. Magistrații bucureșteni l-au arestat preventiv pentru 30 de zile pentru infracțiunea de înșelăciune în formă continuată. El a beneficiat în mod constant de informații confidențiale din baza de date a Sistemului Informatic Unic Integrat. În plus, vindea informații și altor firme de îngrijiri medicale la domiciliu pe care le taxa în funcție de numărul de pacienți, raportări false și validate în Sistemului Informatic Unic Integrat. Medicul Al Aloul Adnan a spus, pentru RL, că nu are nici un fel de date despre anchetă: “Nu știu nimic despre acest dosar. Am aflat din presă despre el”.

Finul lui Maior și oameni din SRI trag sfori

Recent, RL a scris că banii încasați de la Casa de Asigurări de Sănătate pentru bolnavi fictivi și servicii medi-cale neprestate s-au dus la firme deținute de către medici de la spitale prestigioase din București. Unii dintre acești medici aveau contracte inclusiv cu sistemul de ordine publică, siguranță națională și justiție.

Poate chiar mai grav, unul dintre afaceriști avea acces direct la Sistemul Informatic Unic Integrat și  deținea ilegal două token-uri de semnătură electronică aparţinând unor medici, în baza cărora a întocmit acte medicale false, utilizând fără drept semnăturile electronice a doi medici.

În spatele faptelor din dosarul DNA de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate stau prietenii de pradă stupefiante. Una dintre acestea s-a legat între finul și fostul prim-consilier al lui George Maior la SRI, Nicolae Sergiu Ciobanu, și Victor Matei. Ciobanu s-a lăudat că l-a ajutat pe Matei să devină profesor la Academia Națională de Informații a Serviciului Român de Informații. După ce a intrat în sistem, acesta din urmă s-a pricopsit cu un contract de cinci milioane euro pentru o lucrare la un hotel al SRI.

Într-adevăr, „constructorul de spitale” (așa cum apare numit în stenogramele interceptărilor din dosarul DNA) Victor Matei administrează firma General Service Grup 98. Iar această societate a obținut peste 50 de contracte cu statul, a căror valoare depășește 40 milioane euro.


Cele mai citite

Rusia atacă cibernetic Germania și Cehia. Ce măsuri s-au luat

Germania a anunţat luni că şi-a rechemat în ţară "pentru consultări" ambasadorul din Rusia, după ce vineri a acuzat un grup de hakeri ruşi...

Putin depune jurământul pentru cel de-al cincilea mandat de președinte al Rusiei

Vladimir Putin depune jurământul de președinte al Rusiei, la începutul celui de-al cincilea mandat de șef al statului. Ceremonia se desfășoară la Moscova, la Palatul...

Nicușor Dan și problemele nerezolvate ale traficului bucureștean

În 2020, Nicușor Dan promitea o rezolvare rapidă a situației infernale a traficului din Capitală, prin colaborarea cu un specialist adus din New York...
Ultima oră
Pe aceeași temă