17 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSportFocar de COVID-19 la FCSB

Focar de COVID-19 la FCSB

„FCSB anunţă că, în urma testării COVID-19 efectuate luni de către SYNLAB Romania, partener UEFA, înaintea partidei cu FK TSC Backa Topola, din preliminariile UEFA Europa League, au fost înregistrate 7 rezultate pozitive. Este vorba despre jucătorul Andrei Miron şi mai mulţi membri ai staff-ului: Anton Petrea (antrenor principal), Thomas Neubert (preparator fizic), Horea Codorean (preparator fizic), Sorin Cristof (kinetoterapeut), Bogdan Stoica (analist video) şi Marius Ianuli (team manager). Aceştia au fost izolaţi conform reglementărilor aflate în vigoare şi nu prezintă simptome!”, se arată în comunicatul de presă transmis de FCSB.

Cel mai probabil, pentru meciul din Serbia, pe banca tehnică a roș-albaștrilor va sta Bogdan Vintilă, fostul antrenor al echipei din sezonul trecut, cel care în acest moment a fost „retrogradat” la FCSB II, din Liga a 3-a.

Cele mai citite

O rețea vietnameză de trafic de migranți, care cerea între 15.000 și 18.000 euro de migrant, a fost destructurată

O operațiune comună la care au participat autoritățile de aplicare a legii din Franța și Regatul Unit, cu sprijinul Europol, a dus la dezmembrarea...

Astăzi începe vacanța de Paște. Când se întorc la școală elevii

Elevii vor intra de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor, şi se vor întoarce în şcoli miercuri, 8 mai, potrivit calendarului aprobat de Ministerul...

Klaus Iohannis a semnat mai multe decrete și a eliberat din funcție doi procurori

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 26 aprilie 2024, mai multe decrete. Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 3/2023 pentru modificarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă