5.3 C
București
joi, 14 noiembrie 2024
AcasăSportLarisa Maria Popa, martoră într-un dosar al lui Darius Vâlcov și fostă...

Larisa Maria Popa, martoră într-un dosar al lui Darius Vâlcov și fostă Miss Universe, angajată în două ministere. Ea este administrator al companiei Telecomunicații CFR SA și consilier în Ministerul Agriculturii

Larisa Maria Popa, martoră într-un dosar al lui Darius Vâlcov, a fost numită în funcția de administrator provizoriu al companiei Telecomunicații CFR SA, din subordinea Ministerului Transporturilor.

Tânăra de 30 de ani mai are un job la Ministerul Agriculturii, unde este consilier personal al secretarului de stat Alexandru-Dănuț Potor. Secretarul de stat a declarat pentru PressOne că Larisa Maria Pop nu a fost angajată prin concurs, ci adusă în instituție chiar de el.

În 2011, tânăra a obținut titlul de Miss Universe România, iar experiența sa este completată de munca într-un salon de înfrumusețare. Larisa este originară din Slatina (orașul unde Vâlcov a fost primar)   și a absolvit Școala Postliceală Medicală, iar apoi Facultatea de Marketing din cadrul Universității „Spiru Haret”.  

Tânăra a fost citată ca martor în dosarul lui Darius Vâlcov, ea fiind deținătoarea unei galerii de artă, despre care procurorii susțin că i-ar aparține, în mod indirect,  lui Vâlcov.

„Darius Vâlcov i-a cerut să îl ducă la Galeriile de artă Alis, situate în zona bulevardului Iancu de Hunedoara, iar după ce a parcat, i-a cerut să intre împreună cu el şi să se înscrie, în baza cărţii de identitate, ca participant la licitaţie. În sala unde se ţinea licitaţia, Darius Vâlcov a stat împreună cu Sandra Maria Stănescu şi Larisa Maria Popa. După ce a început licitaţia, inculpatul Darius Vâlcov îi indica când să ridice paleta pentru a licita şi opera pentru care trebuia să liciteze”, se afirmă în rechizitoriul DNA.

Darius Vâlcov a fost ministru de Finanţe în Guvernul Ponta, dar și-a pierdut postul ca urmare a acuzațiilor de corupție. Însă, a fost recuperat de Liviu Dragnea, lucrând la programul de guvernare al PSD și la evaluarea care a stat la baza demiterii lui Sorin Grindeanu.


Romulus Georgescu
Romulus Georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Marcel Ciolacu îi cere demisia lui Ioan Chirteș, președintele Comisiei pentru controlul SRI

Premierul Marcel Ciolacu îi cere miercuri demisia preşedintelui Comisiei pentru controlul SRI, Ioan Chirteş, după afirmaţiile sale privindu-l pe George Simion, el arătând că...

Este oficial: Republica Moldova are ca obiectiv strategic integrarea în Uniunea Europeană

Constituţia Republicii Moldova, modificată prin referendum, a fost publicată, miercuri, în Monitorul Oficial. Astfel, integrarea în Uniunea Europeană a devenit obiectiv strategic pentru Chișinău,...

ANAF îi controlează pe cei care închiriază locuințe în regim hotelier

Autoritățile fiscale i-au luat în vizor pe proprietarii care închiriază locuințe în regim hotelier, dar nu își declară veniturile, potrivit Pro Tv. Potrivit datelor ANAF,...
Ultima oră
Pe aceeași temă