0.2 C
București
sâmbătă, 16 noiembrie 2024
AcasăSpecialFostul ministru al Finanțelor, Darius Vâlcov, trimis în judecată, în dosarul TABLOURILOR

Fostul ministru al Finanțelor, Darius Vâlcov, trimis în judecată, în dosarul TABLOURILOR

Fostul ministru al Finanțelor, Darius Vâlcov, a fost trimis în judecată de procurorii DNA, în dosarul în care este acuzat de săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

Astfel, Vâlcov a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă, spălare de bani şi efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale, în formă continuată. 

De asemenea, alături de fostul ministru au mai fost trimişi în judecată în stare de arest la domiciliu Minel-Florin Prina, fost primar al municipiului Slatina şi Lucian Şuşală Petruţ pentru complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă şi complicitate la spălare de bani. 

Totodată, sub control judiciar, au fost trimişi în judecată Petre Bogdan Timofte şi Constantin Cristian Tomescu pentru complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, spălare de bani şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. 

Citeşte şi: UPDATE. Primarul din Slatina, ARESTAT la domiciliu pentru trafic de influență, în dosarul lui Darius Vâlcov

Potrivit procurorilor, începând din 2011 şi până la data reţinerii sale, Darius Vâlcov a efectuat operațiuni financiare sau acte de comerț incompatibile cu funcția de primar, senator și ministru. Vâlcov s-ar fi folosit de informațiile obţinute când a ocupat cele trei funcţii pentru a sprijini o firmă de cadastru, una de contabilitate și un birou de avocatură, deţinute de fostul ministru al Finanţelor, dar administrate prin interpuși.

Darius Vâlcov a stat în arest la domiciliu din 26 martie până în 2 aprilie, când a fost arestat preventiv pentru 23 de zile, până în 24 aprilie inclusiv. Instanţa supremă a admis în 2 aprilie contestaţia procurorilor DNA în cazul deciziei de arestare la domiciliu a lui Vâlcov luată de un judecător de drepturi şi libertăţi de la ICCJ. Decizia a fost luată după ce procurorii l-au acuzat de trafic de influenţă, pentru că ar fi intervenit, când era primar al Slatinei, în atribuirea unor contracte către un om de afaceri, care i-ar fi promis 20 la sută din sumele încasate.

Fostul ministru al Finanţelor le-a propus procurorilor să încheie un acord de recunoaştere a vinovaţiei sale, însă a fost refuzat, au declarat surse din rândul anchetatorilor.

Procurorul de caz nu a considerat că în cazul lui Darius Vâlcov poate fi aplicat articolul 478 din Codul de Procedură Penală, potrivit căruia în cursul urmăririi penale, după începerea acţiunii penale, inculpatul şi procurorul pot încheia un acord, ca urmare a recunoaşterii vinovăţiei de către inculpat. „Acordul de recunoaştere a vinovăţiei se poate încheia numai cu privire la infracţiunile pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau a închisorii de cel mult şapte ani”, potrivit articolului 480 din Codul de Procedură Penală.

Citește și: INTERCEPTĂRI. „Pulifricii” ministrului Finanțelor, Darius Vâlcov, cărau banii cu mașina la casele de schimb valutar. Mita totală: 2.000.000 euro

Potrivit DNA, Darius Vâlcov ar fi obţinut mai multe bunuri, între care trei lingouri de aur, care cântăresc în total trei kilograme, un tablou cu ramă aurie, inscripționat Renoir, un tablou inscripționat Jean Cocteau şi o pictură pe lemn, inscripționată Aurel Acasandrei, precum şi sumele de 90.000 de dolari şi 1.323.850 de lei. Anchetatorii susţin că banii şi bunurile au fost depozitate într-un seif.

Surse judiciare au declarat că seiful se afla în casa deputatului PSD Daniel Bărbulescu, prieten al fostului ministru al Finanţelor.

Procurorii DNA au făcut, în 26 martie, şase percheziţii în localităţi din judeţul Olt, în municipiul Slatina şi în Bucureşti, fiind căutate tablourile care ar fi fost achiziţionate de Darius Vâlcov, prin interpuşi, de la case celebre de licitaţii, cu bani presupus obţinuţi din fapte de corupţie.

Citeşte şi: EXCLUSIV. Săracul sat Dobrotineț ascundea, sub pat, 60 de tablouri scumpe din ”galeria” Vâlcov

În urma percheziţiilor, anchetatorii au găsit 101 tablouri, pe care figurează semnătura unor pictori celebri, cum ar fi Pablo Picasso (două gravuri şi un desen în cărbune), Andy Warhol, Nicolae Tonitza, Ştefan Luchian, Gheorghe Petraşcu, Constantin Piliuţă, Corneliu Baba, Horia Bernea sau Octav Băncilă, potrivit DNA.

Surse judiciare au declarat că recent fostul ministru al Finanţelor a predat procurorilor alte 47 de tablouri, pe lângă cele peste 100 de opere de artă ridicate deja de anchetatori. Tablourile predate au fost inventariate şi predate unui muzeu.

Potrivit surselor citate, că Darius Vâlcov intenţiona să deschidă o galerie de artă în Bucureşti, iar în acest scop luase un spaţiu şi începuse amenajarea, dar, din cauza cercetărilor, ar fi ascuns tablourile la patru persoane de încredere. Anchetatorii ar fi găsit unele tablouri prin dulapuri sau pe sub paturi, din cauza faptului că Vâlcov şi oamenii săi de încredere s-ar fi grăbit să le ascundă.

Galeria de artă pe care Darius Vâlcov intenţiona să o deschidă în Capitală este pe strada Stockholm, din Sectorul 1, unde anchetatorii au găsit la percheziţii 29 de tablouri. Darius Vâlcov ar fi dat un milion de lei unui intermediar, în 2013, pentru achiziţia de tablouri, au precizat sursele citate.

Citeşte şi: Colecția „Vâlcov”, în galeria FOTO a RL. Senatorul a vrut să deschidă o galerie de artă în București! Clandestină, pentru că nu era in declarația de avere

Operele de artă găsite de procurori la adresa din Sectorul 1 sunt semnate, printre alţii, de Nicolae Tonitza, Ştefan Luchian, Corneliu Baba, Nicolae Vermont, Nicolae Dărăscu, Mircea Mihai Ciobanu, Rudolf Negely, Ştefan Câlţia, Adam Bălţatu, Aurel Băieşu, Dumitru Ghiaţă, Iosif Iser, Samuel Mutzner, George Catargi, Francisc Chiuariu, Constantin Piliuţă, Constantin Păuleţ, Andy Worhol şi Mihai Sârbulescu. Tot la aceeaşi adresă au fost găsite şi obiecte decorative semnate Pablo Picasso şi Victor Brauner, au precizat sursele citate.

 

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă