Ministrul Dezvoltării şi Turismului, Elena Udrea, se laudă pe blog că numărul turiştilor care au vizitat România în 2011 a crescut cu 14% faţă de anul trecut.”Am spus de mai multe ori că 2011 este cel mai bun an de când sunt ministru al Turismului”, scrie Udrea pe site-ul său, citând cifre ale Institutului Naţional de Statistică (INS).
„Ca să nu creadă cineva că extrapolez de la o lună pentru tot anul, fac precizarea că INS a dat publicităţii şi situaţia centralizată pe primele 7 luni ale anului, iar aceasta este, la rându-i, foarte bună: din ianuarie până în iulie, numărul turiştilor a crescut cu 14% faţă de aceeaşi perioadă din 2010. Cu alte cuvinte, turismul se mişcă semnificativ mai bine decât economia în general”, susţine ministrul PDL, lăudând apoi Delta. „Mergând în Deltă destul de des în ultima perioadă, am văzut turişti de 2, 3, 4 ori mai mulţi decât anul trecut”, susţine ministrul.
Elena Udrea mai spune că se poate lăuda şi cu numărul vizitatorilor străini, care a crescut în 2011 cu 11,6%, dar şi cu procentul înnoptărilor din luna iulie, mai crescut faţă de aceeaşi lună a lui 2010 cu 26,7%. „O cifră absolut spectaculoasă, care nu s-a întâlnit în istoria recentă a României – nici măcar în perioada de boom economic. Evident, numărul turiştilor a crescut şi el: avem un plus de 21,8% faţă de iulie 2010. Toate astea înseamnă că turiştii sunt mai mulţi şi petrec mai mult timp în vacanţe”, mai spune Udrea.
Ministrul scrie apoi că 2012 va fi un an şi mai bun pentru turism, poate cel mai bun de după 1989. „Această creştere s-a petrecut în condiţiile în care numărul românilor care au plecat din ţară în vacanţă în străinătate a crescut şi el cu 4,9% faţă de anul trecut. Rezultatul unei redresări economice mici, dar încurajatoare”, susţine democrat-liberala.