Deputatul PDL Cătălin Croitoru a anunţat, vineri, în Parlament, la dezbaterea moţiunii de cenzură, că va vota moţiunea de cenzură şi a precizat că va părăsi grupul PDL şi va trece la PSD, informează Mediafax.
Cătălin Croitoru a cerut să vorbească de la tribuna Parlamentului pe timpul alocat PSD.
„Am vrut să vorbesc pentru a anunţa toţi colegii parlamentari că eu refuz să stau în bancă, că eu nu mai admit să înghit umilinţe, că am avut toată răbdarea ca în interiorul partidului să ridic toate problemele şi nemulţumirile cetăţenilor pe care îi reprezint şi am constatat că vorbesc la pereţi”, a spus Croitoru.
El a anunţat că va vota cu bilele la vedere, pentru ca toată lumea să ştie clar cum a votat.
Croitoru şi-a exprimat dezamăgirea că nu se află în sală colegii săi ardeleni, pe care îi roagă să voteze cum le dictează conştiinţa.
Cătălin Croitoru a anunţat la finalul discursului că, îndată după ce îşi va excercita votul, îşi va înceta activitatea în grupul parlamentar PDL şi va activa la PSD.
El l-a criticat şi pe Sever Voinescu. „Am rămas surprins de un coleg care era cunoscut ca abil cu vorbele, Sever Voiunescu, care cred că a făcut o mare gafă şi a avut o mare scăpare, spunând că vede în sală pe cei prezenţi, care sunt de neclintit, şi în conculzie, prin antiteză, pe cei care nu sunt prezenţi, ăia sunt cei de clintit”, a spus el.