3.7 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăSportCum încearcă parlamentarii să scape de incompatibilități

Cum încearcă parlamentarii să scape de incompatibilități

Mai mulţi parlamentari propun, printr-un proiect, ca funcţionarii publici parlamentari să poată desfăşura activităţi în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice sau al regiilor autonome, în prezent fiind consideraţi incompatibili în acest caz.

Potrivit legii statutului funcţionarilor publici parlamentari, aceştia nu pot deţine funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi, remunerate sau neremunerate, în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice şi în cadrul cabinetului demnitarului, cu excepţia cazului în care raportul de serviciu este suspendat şi nici în cadrul regiilor autonome sau al societăţilor comerciale din sectorul public.

Iniţiatorii propun modificarea acestei reglementări, astfel încât funcţionarii publici parlamentari să nu se afle în incompatibilitate dacă desfăşoară activităţi remunerate sau neremunerate în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice sau a regiilor autonome şi societăţilor comerciale din sectorul public. Se precizează, totuși, că trebuie desemnaţi printr-un act administrativ, emis în condiţiile legii, să participe în calitate de reprezentanti ai autorităţii sau instituţiei publice în cadrul unor organisme sau organe colective de conducere.

Inițiatorii consideră că, în prezent, funcţionarii publici parlamentari au un statut discriminatoriu faţă de ceilalţi funcţionari publici care beneficiază de o astfel de prevedere.

La originea proiectului sunt 19 parlamentari PSD, PNL, PPDD, PDL, UDMR, printre care Ioan Dîrzu, Marian Ghiveciu, Ioan Munteanu, Ioan Stan, Toader Dima, Kelemen Attila, Octavian Bumbu, Vasile Iliuţă, George Scarlat, Costel Şoptică. 

Proiectul a fost depus în 28 aprilie şi urmează să intre mai întâi în dezbaterea Senatului, Camera Deputaţilor fiind decizională.   

Cele mai citite

BEJ Argeș: Alina Gorghiu a încălcat legea electorală printr-o postare după încheierea campaniei

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a contestat decizia la Biroul Electoral Central, susținând că nu a încălcat legea Biroul Electoral Județean Argeș a transmis că ministrul...

UPDATE: S-a depășit pragul de 2,5 milioane de voturi la ora 11.30

În Diaspora, duminică este a treia zi de votare. Procesul electoral în afara granițelor a început de vineri La ora 11.30, votaseră 2.533.573 de alegători,...

Elena Lasconi: „Am votat cu încrederea că niciun român nu-și va face bagajul să plece din țară”

Elena Lasconi, reprezentanta USR în cursa pentru alegerile prezidențiale, și-a exprimat votul la Colegiul Tehnic din București. După ieșirea de la urne, Elena Lasconi, candidata...
Ultima oră
Pe aceeași temă