Ministrul Justitiei, Tudorel Toader, a făcut precizări, joi seara, în legătură cu informațiile apărute în spațiul public potrivit cărora Senatul Universității Alexandru Ioan Cuza ar fi schimbat metodologia de angajare cu o lună înainte să scoată la concurs un post de asistent universitar, în cadrul Facultății de Drept, pentru ca fiul său, Ionuț Alexandru Toader.
„El este notar public, are cinci ani de experiență în învățământul superior, este la o universitate privată. Uitați-vă în regulament la metodologie. Modificarea de la regulament nu facilitează nimic, mai introduce un filtru. Orice om de bună-credință se uita în Monitorul Oficial, vedea anunțul. Criteriile erau îndeplinite", a precizat Tudorel Toader, joi seara, la B1 TV.
Potrivit 7est.ro, la sfârşitul lunii aprilie, Universitatea Al. I. Cuza a anunţat scoaterea la concurs a postului de asistent universitar la Facultatea de Drept pentru disciplina „Drept Civil. Partea Generală; Drept Civil. Persoanele". În 30 martie, Senatul Universităţii Al.I. Cuza a modificat un articol din metodologia de concurs pentru ocuparea posturilor didactice, fiind eliminată prevederea ca la Facultatea de Drept la postul de asistent universitar să fie necesar doar titlul de doctor în Drept Civil.
„Schimbarea a fost propusă Senatului de către Consilul de Administrație, căruia, la rândul său i-a fost propusă de către Biroul Executiv al Consilului de Administrație (BECA), prin prorectorul de resort. Măsura de introducere a unei etape suplimentare de verificare a fost propusă pentru a asigura un grad sporit de transparență și corectitudine a concursurilor didactice, după consultarea unor exemple de bună practică de la universitățile din Consorțiul Universitaria (de exemplu – UBB Cluj). A fost considerată necesară deoarece, până acum, îndeplinirea standardelor era decisă de Biroul Juridic al UAIC, apărând situații în care consilierii juridici ai UAIC trebuiau să decidă dacă anumite teze de doctorat susținute pe domenii „conexe” sau „de frontieră” au legătură sau nu cu domeniul postului scos la concurs. Practic, s-a introdus o etapă de „verificare a eligibilității”, din partea specialiștilor din fiecare facultate, care emit un aviz consultativ”, se arată într-un răspuns emis de către reprezentanții Universității Cuza redacției 7Est.
Astfel, Ionuţ Alexandru Toader s-a înscris ulterior la concurs şi a fost declarat admis cu media 9,24, el fiind singurul concurent pe acest post.
„Eu am îndeplinit toate condițiile… Regulamentele pot fi modificate de la o zi la alta. Eu am aflat despre concurs de pe site-ul www.uaic.ro”, a spus Ionuț Alexandru Toader, contactat de jurnaliști.