În luna iulie, când Parlamentul nu a avut activitate, instituţia a scos din cont aproape 2.000 de euro pentru fiecare din cei 95 de senatori care beneficiază de cazare la hotel. Cei mai mulţi dintre ei s-au aflat însă doar pentru câteva zile în Bucureşti, în restul perioadei fiind în teritoriu.
„În luna iulie, în prima săptămâmă am fost în Bucureşti şi apoi în jurul datei de 15 am venit vreo două zile”, spune Albert Almos, senator UDMR.
Plata cazării însă s-a făcut pentru întreaga lună, chiar dacă parlamentarul a locuit la hotel doar câteva zile. Astfel, instituţia cheltuieşte în fiecare lună pentru cazarea senatorilor la Centru Ville şi Marriott din Bucureşti peste 600.000 de lei, echivalentul a aproape 150.000 de euro, potrivit cheltuielilor economice afişate pe site-ul Senatului.
Sumele cheltuite în fiecare lună de Senat pentru cazare diferă. Astfel, pentru 71 de senatori se plăteşte câte 7602 lunar pe cazare. Pentru alţi trei suma decontată este de 7264, în timp ce doi senatori stau la hotel o lună cu 6589 lei, unul cu 4730, iar altul cu 3433.
„Contractele încheiate cu instituţiile hoteliere sunt anuale, nu sunt periodice. Senatorii şi-au personalizat camerele de hotel. Şi-au mai adus un tablou, şi-au făcut ca într-o casă, nu, dacă stau patru ani într-un loc… Este unul din motivele pentru care, atunci când se fac negocieri nu se merge pe tariful obişnuit al unei camere de hotel, ci pe jumătate sau sub jumătate din preţ. Şi tocmai pentru asta, ca să existe rezervarea făcută”, explică pentru romanialibera.ro senatorul PSD Ioan Chelaru, fost chestor al Senatului.
„Sunt totuşi primii oameni în această ţară. Unii au mai avut întâlniri. Trebuie să aibă un loc în care să se schimbe, să stea”, adaugă la rândul său Albert Almos.
În acelaşi timp, senatorul UDMR admite că în perioada de vacanţă parlamentară ar trebui făcute totuşi reduceri la cheltuielile de cazare. „Pe undeva, da, aveţi dreptate”, spune Almos.
„Asta e o discuţie pe care aş putea să o am şi cu alţi colegi, dar nu pot hotărî eu ce să facem. Dar constatarea dvs. e corectă. E adevărat”, susţine şi senatorul PSD Elena Mitrea, întrebată fiind dacă nu s-ar putea face economii la cazare în vacanţa parlamentară.
Pe de altă parte, senatorul PDL Ion Bara consideră că nu cheltuielile la cazare reprezintă problema bugetului Senatului. „Ştiu că acum toată lumea se gândeşte că e firesc, şi e corect aşa, să nu se risipească banii, dar nu cred că e firesc să socotim că risipa e la Parlament, doar pentru că aşa dă bine. Acuma, ce ar trebui să facem? Ar trebui ca şi în zilele în care parlamentarul merge în teritoriu la sfârşitul săptămânii să nu mai fie cazat? Nu cred că la parlamentari sunt cheltuieli peste măsură”, spune Bara.
Social-democratul Ioan Chelaru spune că are o soluţie. „Îmi aduc aminte că de fiecare dată când se renegociau asemenea contracte, revenea în discuţie un proiect mai vechi: Parlamentul să-şi construiască propriul hotel şi să nu mai cheltuiască atâţia bani pe cazare. Cu banii cheltuiţi pe 10 ani la hotel se poate face o asemenea investiţie. Cei care dau banii însă, Ministerul Finanţelor, nu au vrut să audă niciodată de aşa ceva. Nici nu s-a pus problema. Şi nu am fost în stare să ne apucăm de proiect care, zic eu, oricum e necesar”, propune Chelaru.
Senatul României cheltuieşte anual pentru cazarea celor 137 de parlamentari aproape 2 milioane de euro. Pentru un mandat de patru ani, suma se ridică la aproximativ 7,5 milioane de euro.