6.5 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăSportCum ajunge în vârf o femeie politician. Lecţiile Elenei Udrea

Cum ajunge în vârf o femeie politician. Lecţiile Elenei Udrea

Ministrul Dezvoltării şi Turismului, Elena Udrea, scrie, joi, pe blog, că o femeie are două şanse de a fi promovată în politică: să facă parte din cercul potrivit şi să fie susţinută de o personalitate de la vârful partidului.

„Adevărul este că, într-un partid, se poate promova după două criterii: susţinerea pe bază de număr (apartenenţa la un grup politic important) şi susţinerea de către o persoană de la vârf. Iar acestea sunt singurele condiţii: fie că eşti bărbat, fie că eşti femeie; fie că eşti competent, fie că nu”, scrie ministrul, despre care presa a scris a fost promovată în politică de actualul preşedinte Traian Băsescu.

Elena Udrea explică şi de ce femeile au şanse mai mici decât bărbaţii să ajungă în funcţii de conducere. „Statistic, bărbaţii implicaţi în politică sunt mult mai mulţi decât femeile. Tot statistic, funcţiile de conducere ale partidelor sunt în majoritate ocupate de bărbaţi, iar nu de femei. Pe cale logică, şansele ca o femeie să atingă funcţii politice importante, fără să fie susţinute de bărbaţi, sunt destul de mici”, mai spune Elena Udrea, care ocupă funcţia de vicepreşedinte în cadrul PDL.

Democrat-liberala face referire şi la prejudecăţile cu care se confruntă femeile din politică, susţinâdn că dacă un barbat şi o femeie au aceeaşi traiectorie politică, femeia va fi infinit mai mult blamată de legăturile pe care le stabileşte decât bărbatul şi va avea de suportat atacuri, injurii şi calomnii. „În ceea ce priveşte politica, sunt poate femeia care a generat cea mai mare atenţie din partea presei şi a trebuit să mă confrunt, de-a lungul timpului, cu situaţii aproape neverosimile. Unele pozitive, cele mai multe negative. Ştiu, deci, cam care sunt comentariile pe care bărbaţii le fac atunci când se raportează la femeile-politician”, scrie Elena Udrea.

Ministrul consideră că şansa femeilor de a se remarca în politică este ca una dintre ele să ocupe o funcţie importantă, precum cea de premier, şef de partid sau chiar preşedinte.

„Prin excepţie, dacă o femeie, într-un moment, va accede la una dintre cele trei funcţii mai sus enumerate: Prim-ministru, Preşedinte sau şef de partid important. Acea femeie ar fi o deschizătoare de drumuri, cineva care arată că „da, se poate!” (un slogan politic celebru, construit special pe principiul anti-discriminării). Cred că asta ar încuraja implicarea femeilor în politică”, mai spune ea, după ce preşedintele Traian Băsescu îi îndemna pe democrat-liberali să-şi găsească o Margaret Thatcher.

Cele mai citite

ONG-urile cer politicienilor să protejeze facilitățile fiscale: „Ne temem pentru viitor”

Organizațiile non-profit din România au lansat un apel către clasa politică, solicitând o poziție publică și transparentă cu privire la legislația care sprijină sectorul...
00:00:34

Video Întrevederea oficială dintre premierul României, Marcel Ciolacu, și premierul Ungariei, Viktor Orbán

Discuții strategice despre aderarea României la spațiul Schengen, proiecte de infrastructură și consolidarea relațiilor bilaterale Pe 22 noiembrie 2024, premierul României, Marcel Ciolacu, a efectuat...

Denil Maldonado și-a prelungit contractul cu Universitatea Craiova

Denil Maldonado, în vârstă de 26 de ani, va rămâne la Universitatea Craiova pentru următorii trei ani, după ce clubul din Bănie i-a activat...
Ultima oră
Pe aceeași temă