Legea pentru instituirea ordinului „Steaua României” prevede că șeful statului este obligat să-i invite la recepțiile oficiale pe cei care dețin această decorație, dar și să le asigure locuri de onoare la manifestările publice prilejuite de Ziua Națională.
Din ordin fac parte mai multe persoane cu condamnări, deci angajamentul președintelui Iohannis că nu va chema la recepția de la Cotroceni persoane cu probleme penale este imposibil de respectat.
Potrivit legii, șeful statu-lui poate retrage decorația persoanelor cu condamnări penale. Traian Băsescu i-a retras senatorului PSD Cătălin Voicu „Virtutea Militară”, dar a refuzat să-l lase pe Adrian Năstase fără „Steaua României”. Tot fostul preşedinte a inițiat eliminarea lui Corneliu Vadim Tudor din acest ordin, iar László Tökes și-a pierdut decorația la inițiativa consiliului de onoare – consiliu dominat de foști și actuali lideri ai PSD.
În schimb, persoane cu condamnări penale păstrează „Steaua României”, cel mai important ordin al acestei țări. Nici președintele Iohannis, nici consiliul de onoare nu dau semne că ar dori să acționeze. Calitatea de membru al ordi-nului „se poate pierde” fie pentru condamnarea „la o pedeapsă privativă de liber-tate”, fie „pentru fapte incompatibile cu calitatea de membru al ordinului (…) care aduc prejudicii morale membrilor ordinului“. Legea face distincție între cei care dețin decorația în grad de Mare Ofițer, Mare Cruce sau Colan, care trebuie chemați la recepțiile oficiale, și restul membrilor, cărora li se asigură doar locuri de onoare la manifestările de Ziua Națională.
11 condamnați definitiv
Iată câţiva dintre cei care păstrează „Steaua României”, deși s-au aflat ori se află în pușcărie sau au primit pedepse cu suspendare.
Adrian Năstase deține din 2002 „Steaua României” în grad de Mare Cruce, deci ar trebui să fie invitat inclusiv la recepțiile de la Cotroceni.
Miron Mitrea a primit decorația în 2002, iar în 2015 a fost condamnat la doi ani de închisoare.
Generalul Corneliu Dobrițoiu, senator PNL, a fost decorat în 2000, iar în 2015 a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare, în dosarul „Case pentru generali”.
Generalul Sergiu Medar, fost consilier prezidențial, decorat în 2000 și condamnat la un an de închisoare cu suspendare în același dosar cu Dobrițoiu.
Generalul Dumitru Zamfir, fost adjunct al directorului SRI, decorat în 2000, condamnat în 2011 la un an de închisoare cu suspendare pentru că și-a luat casă ilegal.
Generalul Ion Duță, de-corat în 2000, condamnat în 2015 tot în dosarul “Case pentru generali”.
Notarul Gheorghe Bucur, fost judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, decorat în 2000, condamnat în 2014 pentru „complicitate la cumpărare de influenţă” într-un dosar privind fraudarea concursului pentru procurori-şefi.
Ion Dumitru, fost director Romsilva în guvernarea Adrian Năstase și, ulterior, deputat PSD. A primit „Steaua României” în 2004. A fost condamnat în iunie 2013 la trei ani de închisoare cu suspendare în ”Dosarul tancului roz” – achiziționat pentru Romsilva pe post de buldozer.
Dorinel Mucea, decorat în 2004, condamnat în 2015 la 54 de luni de închisoare cu executare. El a fost trimis în judecată de către DNA sub acuzaţiile de constituire a unui grup infracţional organizat cu caracter transnaţional şi spionaj și trădare prin transmitere de secrete.
Mihai Necolaiciuc, fostul șef al CFR, propus pentru decorare de către ministrul de atunci al Transporturilor, Anca Boagiu, decretul fiind semnat, în 2000, de Emil Constantinescu. Acum două săptămâni, el a fost condamnat la opt ani de închisoare, pentru abuz în serviciu. Potrivit DNA, el a creat CFR un prejudiciu de peste 13 milioane de euro.
Doctorul Șerban Brădișteanu a primit decorația în 2002. El deține gradul de „Mare Ofițer”, deci ar trebui să fie invitat inclusiv la recepția de 1 Decembrie. În martie 2015, a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare, în dosarul privind favorizarea lui Adrian Năstase.
Imoral. Turnători decoraţi
Cei care ar putea iniția retragerea decorației, în afară de președintele României, sunt membrii Consiliului de onoare al ordinului „Steaua României”. Cei 7 membri aleși sunt: acad. Ionel Haiduc, gen. Constantin Degeratu, fostul șef al SRI Costin Georgescu, dr. Șerban Brădișteanu, Mircea Geoană, Gabriela Firea și Ecaterina Andronescu. În ordinul „Steaua României” mai sunt persoane cu probleme etice, cu decizii de incompatibilitate sau cu dosar de turnător (Rodica Stănoiu, fost ministru al Justiției). Își păstrează decorația și un demnitar străin – Alberto Fujimori, fostul președinte peruan, aflat în închisoare.