5.7 C
București
sâmbătă, 11 ianuarie 2025
AcasăSportConcluziile OSCE: Lupta politică dintre Băsescu şi Ponta a UMBRIT campania electorală

Concluziile OSCE: Lupta politică dintre Băsescu şi Ponta a UMBRIT campania electorală

UPDATE: Ministerul Afacerilor Externe salută concluziile delegaţiei OSCE în România, se arată într-un comunicat remis României Libere.

Aceste concluzii vin în concordanţă cu declaraţia ministrului de Externe Titus Corlăţean, care a precizat că „aşteptarea cetăţenilor României şi aşteptarea partenerilor internaţionali ai României este legată de necesitatea ca toţi actorii politici din România să respecte voinţa cetăţenilor români”, se mai arată în comunicat.

„România a demonstrat că are o cultură politică pluralistă şi o democraţie stabilă”, este concluzia observatorilor Organizaţiei pentru Cooperare şi Securitate în Europa (OSCE), conform comunicatului remis redacţiei.

Citeşte şi LIVE TEXT. Antonescu: Ponta, propunerea USL pentru funcţia de prim-ministru. Ponta: În urma raportului OSCE, alegerile s-au desfăşurat în condiţii absolut normale

„După o vară ‘fierbinte’ din punct de vedere politic, campania pentru alegerile parlamentare  a fost una slabă”, susţin observatorii OSCE.

„Aceste alegeri sunt o reprezentaţie convingătoare că România beneficiază de structuri stabile pentru desfăşurarea de alageri. Abilitatea de a organiza alegeri democratice în mediul puternic polarizat  politic indică faptul că România are un potenţial puternic de a răspunde provocărilor”, a declarat şeful misiunii de monitorizare a alegerilor din România,Wolfgang Grossruck.

Dincolo de deschiderea întârziată a câtorva sute de secţii de votare, datorată condiţiilor meteorologice, procedurile din ziua votului s-au desfăşurat în general fără incidente sau fără un număr semnificativ de neregularităţi raportate„, se mai arată în raportul OSCE.

Campania electorală a fost umbrită în mare parte de lupta pentru putere dintre preşedintele României şi premier, au mai remarcat observatorii OSCE. De asemenea, observatorii OSCE nu au observat o dezbatere coerentă privind politicile propuse de candidaţi, iar presa pluralistă a surprins spectrul mare de opinii, de multe ori, susţinând evident anumite forţe politice, au mai fost de părere observatorii.

Sistemul electoral este complex şi a fost amendat în cursul anului prin mai multe ordonanţe de urgenţă. Se aşteaptă consolidarea procedurilor electorale, iar observatorii speră că acest lucru va duce la creşterea încrederii populaţiei în politicieni.

Organizaţia pentru Cooperare şi Securitate în Europa (OSCE) a monitorizat alegerile parlamentare din România, din 9 decembrie, după scandalul izbucnit în urma rezultatelor referendumului.

Citeşte şi EXCLUSIV RL: Alegerile parlamentare din România, SUPRAVEGHEATE de OSCE. Vezi ce spune reprezentantul OSCE pentru parlamentarele de duminică

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă