"Parlamentul trebuie sa aiba mai multa putere in controlul activitatii serviciilor de informatii.” Declaratia lui Franco Frattini privind preeminenta controlului parlamentar asupra serviciilor de informatii si mai ales garantarea cu prioritate a drepturilor fundamentale ale cetateanului nu trebuie sa surprinda. Sugerand ca reforma serviciilor secrete sa asigure un echilibru intre monitorizarea parlamentara, corelativa unei riguroase supravegheri civile, si controlul executiv al acestora, Frattini cheama la ordine politicienii romani. Pozitia sa nu vine doar dintr-o experienta personala, ci exprima o sensibilitate europeana. Indiferent de orientarea politica, "vechii europeni” au o atitudine reactiva fata de orice incercare de a creste atributiile serviciilor secrete. In mod traditional, parlamentarismul european este rezervat in privinta extinderii competentelor executive, dar devine reactiv cand acestea se refera la serviciile secrete. In acest domeniu diferenta dintre democratia europeana, parlamentara si consensualista si cea americana, prezidentialista si majoritarista este evidenta. De aceea, chiar daca a avut, ca ministru de externe al Italiei, o atitudine favorabila SUA, Franco Frattini ramane un european circumspect. Cariera sa profesionala si politica, tipica in tarile cu sisteme politice stabile, ofera o parte din explicatie.
Inainte de a fi comisar european, Franco Frattini a fost nu doar ministru si parlamentar, ci si presedinte al influentului Comitet parlamentar pentru servicii de informatii si siguranta si pentru secretul de stat, supranumit Comitetul SIS (servicii de informatii si siguranta), din Parlamentul italian. Exercitand aceasta functie pe toata durata carierei sale parlamentare, din 1996 pana in 2004, chiar si in perioada cand era ministru de externe (2002-2004) Frattini a dezvoltat o sensibilitate aparte pentru controlul parlamentar al serviciilor secrete. Intr-o tara in care alternanta la guvernare a inceput abia in 1994, Comisia mixta (bicamerala, cum ii spun italienii) pentru Servicii de informatii asigura cadrul institutional necesar contrabalansarii guvernului. In afara acestei formule institutionale, partidele parlamentare italiene dezvoltasera in ultima perioada a primei republicii (1946-1994) si un mecanism suplimentar de control: instabilitatea guvernamentala care suplinea lipsa alternantei.
Format in acea perioada, la baza magistrat administrativ, Frattini nu poate concepe un sistem politic in care separatia puterilor in stat sa nu functioneze. Pana la debutul sau in politica, in 1996, pe listele Forza Italia, cand a si fost ales deputat, Frattini a avut o cariera de magistrat administrativ, ocupand din 1981 diferite posturi (comisar guvernamental, apoi judecator administrativ in Piemont), pentru ca dupa 1986 sa devina consilier de stat. Din acel moment cariera sa devine una de functionar de stat. Va fi secretar general adjunct al Guvernului Ciampi intre 1993 si 1994 (primul guvern italian condus de o personalitate din afara partidelor), pentru ca o data cu primul guvern Silvio Berlusconi din 1994 sa devina secretar general al Guvernului. Dupa caderea lui Berlusconi va primi portofoliul Functiei publice si al afacerilor regionale in guvernul lui Lamberto Dini (al doilea prim-ministru nemembru de partid la data votului de incredere). Odata ajuns ministru, n-a mai fost loc de intors, astfel ca s-a orientat spre Forza Italia.
Exemplul italian, la care Frattini face implicit trimitere in declaratia sa, pune in evidenta rolul controlului parlamentar. Legea privind Instituirea si organizarea serviciilor de informatii, siguranta si disciplina secretului de stat a fost votata in toamna anului 1977 si nu a suferit modificari. "Razboiul impotriva terorismului” nu a marcat Italia, cum pare sa fi facut in Romania. In schimb Italia are o experienta lunga a luptei impotriva terorismului si a criminalitatii. In peninsula responsabilitatea politica generala in conducerea si coordonarea politicii de informatii si siguranta si pentru apararea statului democratic si a institutiilor puse de Constitutie la fundamentul sau ii revine presedintelui Consiliului de Ministri. Avantajul este ca acesta raspunde, spre deosebire de presedintele roman, in fata Parlamentului, putand fi oricand debarcat cu un simplu vot de neincredere.
