Cu antrenorul Dan Petrescu încă internat în spital și fără o pregătire fizică consistentă în ultimile 10 zile, CFR Cluj a obținut trei puncte de aur în economia luptei la titlu cu Universitatea Craiova. Condusă de pe margine de secundul Valeriu Bordeianu, campioana în exercițiu a prestat un joc slab, marcat de eroarea de arbitraj a lui Marius Avram. În minutul 40, Pereira a căzut în suprafața de pedeapsă în urma unui duel cu Denis Haruț, iar centralul a indicat punctul cu var, cu toate că între cei doi jucători nu a existat un contact evident. Ciprian Deac a transformat și i-a adus pe ardeleni în avantaj. Cele două formații au practicat același joc apatic și în mitanul secund, iar singura zvâcnire a moldovenilor a venit în minutele de prelungire, când Dugandzic l-a remarcat pe Arlauskis, care a securizat victoria clujenilor.
Imediat după încheierea partidei, într-o intervenție telefonică pentru postul Digi Sport, Valeriu Iftime, patronul clubului moldovean, l-a făcut „praf” pe centralul Avram: „La penalty-ul dat lor, întâi e prost că nu vede (hențul comis de Papa), apoi e hoț că dă penalty-ul. Nu mai are niciun rost să jucăm. (…) Să vedeți ce le face celor de la FCSB. CFR îl bate cu arbitri și pe domnul Becali”.
Înaintea partidei cu FC Botoșani, oficialii din Gruia anunțaseră prin intermediul unui comunicat că, în urma investigaţiilor şi retestărilor, a rezultat că nu mai puțin de 23 de jucători și membrii ai stafului tehnic au avut teste fals-pozitive și că au stat în carantină chiar dacă nu au fost infectați cu virusul SARS-CoV-2. Formația clujeană a comunicat că se gândește să acționeze în instanță clinica la care a efectuat prima serie de teste, ale căror rezultat a fost eronat.
După acest succes, CFR s-a apropiat din nou la un singur punct de liderul Craiova (n.r. partida dintre Astra și Universitatea Craiova s-a disputat după închiderea ediției). Dacă cele două formații își vor câștiga partidele din etapa următoare, titlul se va decide pe 3 august, în ultimul meci al sezonului, pe „Ion Oblemenco”. Atunci, „leii” lui Bergodi primesc vizita ardelenilor, în ceea ce ar putea reprezenta o adevărată finală a Ligii 1.