18.1 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSportCe îl frustra pe Carlos Tevez la Manchester United. Cristiano Ronaldo o...

Ce îl frustra pe Carlos Tevez la Manchester United. Cristiano Ronaldo o să râdă de asta

El mai spune că Ronaldo era obsedat de pregătirea fizică, fiind mereu prezent în sala de forţă.

“Cristiano, aşa cum toate  femeile pot observa, este toată ziua la sală. Este o obsesie. Dacă aveam antrenament la 9 dimineaţa, mergeam la 8 la sala de forţă şi el era acolo.

Am ajuns la 6.30 şi el era acolo. Mi-am spus: cum e posibil să-l depăşesc pe acest tip? Într-o zi m-am dus la 6 dimineaţa, el era acolo. Pe jumătate adormit, dar era acolo”, a afirmat Tevez.

Tevez şi Ronaldo au jucat împreună la Manchester United în perioada 2007/2009.

Cele mai citite

Președintele Senatului, Nicolae Ciucă: Ziua Victoriei este 8 mai, ca în NATO, nu 9 mai, ca în Rusia

Președintele Senatului și al PNL, Nicolae Ciucă, a transmis un mesaj dedicat Zilei Victoriei în cel de-al Doilea Război Mondial, mesaj în care subliniază...

Cea mai mare rețea de clinici de recuperare medicală, Centrokinetic, se extinde în vestul țării

Fondul de investiții de growth AGISTA a sprijinit cel mai mare lanț de recuperare medicală din România, Centrokinetic, în achiziția celei de-a opta clinici...

Peste 6.000 de firme şi-au suspendat activitatea în primul trimestru din 2024

Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele trei luni din 2024 a fost de 6.014, în creştere cu peste 33% comparativ cu perioada...
Ultima oră
Pe aceeași temă