Din pricina șmecherilor cu bani care aproape au pus monopol pe lacul Snagov, canotorii români care vor încerca să ducă drapelul țării pe prima treaptă a podiumului de la Tokyo nu se mai pot pregăti. Preşedintele Federaţiei Române de Canotaj (FRC), Elisabeta Lipă, a precizat că a fost nevoită să apeleze la poliţie înainte de plecarea la Campionatele Mondiale de la Linz pentru a asigura buna desfăşurare a antrenamentelor sportivilor, care erau perturbate de ambarcațiuni. „Sunt practic lipsiţi de bun-simţ pentru că nu poţi să accelerezi şi să faci valuri când vezi sportivul că este în barcă şi treci pe lângă el, sau te bucuri când vezi că i-a intrat apă în barcă sau că l-ai răsturnat. (…) Am ajuns ca înainte de plecare să fim escortaţi de poliţia navală, pentru că altfel nu se mai poate. Trebuie să ne rugăm de ei să ne lase să ne antrenăm”, a declarat președintele FRC.
Ministrul Tineretului şi Sportului, Bogdan Matei, a afirmat că va iniţia un proiect de act normativ care să reglementeze traficul ambarcaţiunilor pe lacul Snagov în perioada de pregătire a canotorilor din loturile naţionale: „Este o problemă foarte veche şi s-a mai discutat despre ea. Anumiţi tineri nu înţeleg ce înseamnă sportul de înaltă performanţă. Singura soluţie ar fi ca pe programul de antrenament nimeni să nu mai aibă voie pe lac”. Acesta nu a precizat, însă, când are de gând să ia această măsură.
Surse din jurul celor care au în custodie lacul Snagov afirmă că nu mai puțin de 3700 de bărci ar fi înmatriculate pe lac. Oficial, reprezentanții Autorităţii Navale spun că sunt înmatriculate puţin peste 1100 de ambarcaţiuni mici. De curând, din cauza valurilor produse de șalupele puternice, o barcă în care se pregăteau canotorii, în valoare de peste 50.000 de euro, a fost distrusă.
România a obținut performanțe de excepție la Mondialele de la Linz, unde nu mai puțin de şapte bărci au reuşit să se califice la Jocurile Olimpice.