Campania electorala pentru presedintia consiliilor judetene ofera o mare varietate de candidati: urmariti penal, trimisi in judecata, anchetati de procurori, scapati de cercetarea penala, baroni mai noi si mai vechi, vatafi de judet, afaceristi de carton, traseisti politici. Moralitatea a fost ascunsa sub pres, nu se mai tine cont de acuzatiile de fapte de coruptie, de cate dosare are un candidat la DNA. Au fost reactivati vechii baroni locali, au fost scosi de la naftalina dinozaurii din perioada guvernarii Nastase si reciclati de PSD sau alte formatiuni politice. PSD merge pe mana lui Constantin Contac (Botosani), Gavril Marza (Suceava), Marian Oprisan (Vrancea), Liviu Dragnea (Teleorman), Nicusor Constantinescu (Constanta), Constantin Nicolescu (Arges). Mai toti au dosare penale la DNA, dar sunt binecunoscuti la ei in judet. Au fost reciclati Constantin Simirad, care candideaza din partea PSD la Iasi, Nicolae Mischie din partea PNG la Gorj, Viorel Pupeza din partea PC la Bistrita-Nasaud. PD-L se bazeaza pe liderii puternici de la centru, care si-au castigat statutul de baroni locali: Radu Berceanu (Dolj), Gheorghe Flutur (Suceava), Sorin Frunzaverde (Caras-Severin). Pedelistii propulseaza la presedintia Consiliului Judetean Gorj un caz penal, Ionel Mantog, si il resusciteaza politic pe Marius Necula, fost prefect pesedist, drept candidat la Consiliul Judetean Galati. Liberalii stau sub semnul candidaturii lui Dan Ilie Morega la Gorj, cercetat penal de DNA.
Campania electorala pentru consiliile judetene ne ofera de toate: baroni locali, dosare penale, urmariti sau cercetati, traseism politic, afaceri de carton. Multi dintre candidati, persoane influente, vatafi in judetele lor. Au fost descurcareti, au prins contracte cu statul, indiferent ce fel de culoare a avut guvernarea. In aceasta campanie electorala partidele se axeaza mai mult pe notorietate decat pe moralitate. Nu se mai tine cont de faptul ca multi candidati au probleme cu justitia, iar colaborarea cu Securitatea nu mai reprezinta un criteriu de selectie, mai ales dupa diluarea activitatii CNSAS. S-a ajuns astfel la situatia paradoxala ca, in judetul Gorj, candidatii partidelor parlamentare sa aiba dosare penale sau sa fie in atentia procurorilor anticoruptie. Este cazul lui Ionel Mantog (PDL), Dan Ilie Morega (PNL), Ion Calinoiu (PSD), dar si al lui Nicolae Mischie (PNG), condamnat penal. si in Vrancea ne confruntam cu o situatie asemanatoare: Marian Oprisan (PSD) are patru dosare la DNA (dintre care unul se afla in instanta), Jan Vraciu (PD-L) a fost cercetat pentru evaziune fiscala si Nini Sapunaru a fost suspectat de abuz in serviciu pe vremea cand era director general al Directiei Vamilor in guvernarea CDR.
Campionul dosarelor penale ramane PSD. Social-democratii si-au reactivat baronii locali. Stapani peste judete, baronii au facut presiuni la nivelul conducerii partidului pentru a sustine votul uninominal la nivelul presedintelui consiliului judetean. S-a trecut peste faptul ca cei mai multi nu si-au rezolvat problemele cu justitia. Multi au dosare penale, in special la DNA. In aceasta situatie se afla candidatii social-democrati Constantin Contac (Botosani), Gavril Marza (Suceava), Marian Oprisan (Vrancea), Nicusor Constantinescu (Constanta), Gheorghe Ana (Dambovita), Ion Calinoiu (Gorj), Gheorghe Marinescu (Bistrita-Nasaud), Mircea Cosma (Prahova). De asemenea, PSD a readus pe val o serie de "dinozauri" ai partidului, printre care Vasile Soporan, fost prefect al Clujului, acum candidat la presedintia consiliului judetean. El a fost inlaturat din partid dupa alegerile din 2004 pentru problemele pe care le avea cu justitia. De asemenea, a fost reactivat Constantin Simirad, care a devenit candidatul pentru Consiliul Judetean Iasi.
Simirad, fost primar independent, fost pesedist, fost ambasador, a avut de-a face cu o serie de acuzatii de abuz in serviciu pe vremea cand era edil al Iasiului. PSD l-a readus in actualitate si pe Mircea Cosma, fost presedinte al Consiliului Judetean Prahova in perioada guvernarii Nastase. Cosma a fost pus sub acuzare de procurori pentru multe fapte de coruptie. Acum, dosarele sale penale s-au evaporat. Candidatul social-democrat de la Valcea, Ion Calea, a fost de asemenea in atentia presei, care a scris ca acesta ar fi fost condamnat penal pentru fapte de coruptie. La Arges si Teleorman candideaza vatafii judetului: Constantin Nicolescu si Liviu Dragnea. Cei doi, cunoscuti drept stapani pe tot ce misca la ei in teritoriu, sunt cunoscuti drept prosperi oameni de afaceri cu statul, care au reusit sa treaca prin firmele lor cele mai importante contracte cu institutiile publice. Nicolescu, in calitate de presedinte al Consiliului Judetean, a manevrat si o mare parte din afacerile cu terenurile retrocedabile. Dragnea, in schimb, a avut mare bataie de cap cu justitia, mai ales pentru afacerile derulate in perioada de glorie a PSD (2001-2004). Totodata, pe lista PSD se afla si candidatul pentru judetul Caras-Severin, Ion Mocioalca, deconspirat drept informator al Securitatii.
La PD-L au fost lansati in campania electorala liderii puternici ai partidului. Acestia se pot insa "lauda" si cu statutul de baroni locali la ei in judet: Radu Berceanu in Dolj, Gheorghe Flutur in Suceava, Sorin Frunzaverde la Caras-Severin, Cezar Preda la Buzau, Ionel Mantog la Gorj. Dintre acestia, Mantog are dosar penal la DNA, Gheorghe Flutur a avut probleme cu justitia in perioada 2001-2004, procurorii anticoruptie anchetandu-l pentru presupuse fapte de coruptie pe cand era director al Romsilva Suceava (2001-2004), Radu Berceanu a fost in atentia justitiei pentru abuz in serviciu pe vremea cand era ministru al Industriilor in guvernarea CDR. Cezar Preda a fost un lider de marca al FSN, dar si al FDSN, un apropiat al liderilor pesedisti din Buzau, calitate care l-a si ajutat sa demareze afacerea sa de salubritate si sa incheie contracte profitabile cu municipalitatea. La Galati, PD-L l-a promovat pe Marius Gerard Necula, fost pesedist, fost prefect in 2001-2004 si anchetat pentru evaziune fiscala. Nepotismul se poarta si la PD-L. Alin Tise, finul lui Emil Boc, presedintele partidului, este candidatul pentru judetul Cluj.
Liberalii "se mandresc" cu Dan Ilie Morega, baronul de Gorj, cercetat penal de DNA in dosarul favorizarii incheierii unei afaceri pe bani publici de catre o firma a ministrului Muncii, Paul Pacuraru. Candidat pentru Consiliul Judetean Galati este secretarul de stat Victor Paul Dobre, care a primit in 2005, in contul unei firme controlate de acesta, un ajutor de stat de la fondurile pentru handicapati, in valoare de 100.000 de euro. Presedintele Consiliului Judetean Olt, Jenel Copilau, a trecut din barca PSD direct in bratele PNL, care il sprijina sa obtina un nou mandat. Presedintele Consiliului Judetean Brasov, Aristotel Cancescu, un baron de tip nou, candideaza pentru un nou mandat, din partea liberalilor.
Printre baronii partidelor mari se mai strecoara si alti candidati de la formatiunile "de buzunar". Din partea PC, se lanseaza in lupta, in Bistrita-Nasaud, Viorel Pupeza, fost membru marcant al PSD si fost utecist de frunte, lider al CC al UTC. La Vaslui candideaza, din partea PRM, pentru un nou mandat de presedinte al Consiliului Judetean, Corneliu Bichinet.