Ministrul Muncii, Ioan Botiş, a declarat, sâmbătă, la Bistriţa, la Consiliul de Coordonare Judeţean al PDL, că Executivul „poate trasa linii generale, dar cei interesaţi să îşi schimbe viaţa în bine trebuie să fie cetăţenii”, pentru că „Guvernul nu oferă fericire”, ea trebuind căutată în muncă, informează realitatea.net.
„Guvernul poate trasa linii generale, dar cei interesaţi să îşi schimbe viaţa în bine trebuie să fie cetăţenii. Noi venim şi punem matricea peste România şi spunem că, în această matrice, căutaţi soluţiile cele mai bune pentru a vă crea condiţii tot mai bune de trai. Guvernul nu oferă fericire. Căutaţi fericirea în munca dumneavoastră şi mai ales în perspectivele pe care le creaţi acestei ţări. Rămânem şi mâine şi pomâine în această ţară. Nimeni nu o să vină să ne spună că ne dă ceva să stăm acasă şi să nu muncim. Ţara aceasta nu are nevoie nici mâine, nici poimâine de comunism şi socialism. Are nevoie de oameni aşa cum sunt. Aveţi răbdare, munciţi şi o să treacă şi perioada grea”, a spus Botiş.