5.6 C
București
joi, 14 noiembrie 2024
AcasăSportBoc şi-a numit şeful de protocol în comisia de repartizare a bunurilor...

Boc şi-a numit şeful de protocol în comisia de repartizare a bunurilor confiscate

Premierul Emil Boc şi-a numit coordonatorul acţiunilor de protocol, Darius Pintilie, secretar general al organizaţiei de tineret a PDL, în comisia interministerială care decide modul de repartizare a bunurilor confiscate sau intrate în proprietatea privată a statului, potrivit Mediafax.

Pintilie are funcţia de consilier în aparatul de lucru al primului-ministru, iar în comisia interministerială va avea statut de membru.

El a mai lucrat în subordinea lui Boc şi în Primăria Cluj-Napoca, în postul de director al Direcţiei Relaţii Comunitare şi Turism.

În toamna anului trecut, el s-a căsătorit şi a organizat petrecerea la Palatul Snagov, aflat în administrarea Regiei Patrimoniului Protocolului de Stat.

Prin numirea lui Darius Pintilie, numărul membrilor comisiei de repartizare a bunurilor confiscate a fost majorat cu un post, de la opt la nouă persoane.

Prin aceeaşi decizie a premierului, în comisie au mai fost numiţi ca membri Alina Bica, secretar de stat în Ministerul Justiţiei, şi Zoard Bocaniciu, consilier al secretarului general al Guvernului.

Din comisie mai fac parte reprezentanţi ai ministerelor Finanţelor, Economiei, Administraţiei Publice, Apărării şi Transporturilor.

Comisia este constituită pe lângă Secretariatul General al Guvernului.

Cele mai citite

Diabetul atinge niveluri pandemice, afectând peste 800 de milioane de persoane la nivel global

Diabetul, o afecțiune care perturbă procesarea zahărului în organism, a devenit una dintre cele mai frecvente probleme de sănătate la nivel mondial, cu o...

ISU Dâmbovița: Concentraţiile de gaz sunt monitorizate în localitatea Doiceşti, după o refulare de apă la forarea unui puţ

Concentraţiile de gaz sunt monitorizate în localitatea Doiceşti, după o refulare de apă la forarea unui puţ, informează, miercuri seara, Inspectoratul pentru Situaţii de...

Românii preferă să meargă la muzeu sau la cinema în defavoarea concertelor de muzică clasică sau teatru

Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală (INCFC) a lansat recent Barometrul de Consum Cultural 2023, în cadrul unui eveniment la care au participat...
Ultima oră
Pe aceeași temă