3.9 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăSportBăsescu: România a ieşit din zona riscului de derapaj economic. Urmează consolidare...

Băsescu: România a ieşit din zona riscului de derapaj economic. Urmează consolidare şi creştere

„Urmează etapa de consolidare şi prefigurare a creşterii economice viitoare”, a adăugat şeful statului într-o declaraţie de la palatul Cotroceni.

Totodată, preşedintele a spus că nu mai este nevoie de ultima tranşă din acordul de împrumut de 20 de miliarde de euro de la FMI, Comisia Europeană şi Banca Mondială, deoarece rezervele Băncii Naţionale sunt suficiente. „Nu mai tragem ultima tranşă de la Fondul Monetar Internaţional, dar o tragem pe cea de la Uniunea Europeană, necesară pentru acoperirea deficitului bugetului de stat”, a spus Băsescu.

Băsescu a vorbit şi despre noul acord încheiat cu Fondul Monetar Internaţional, unul de tip preventiv. Potrivit preşedintelui, acest acord are ca obiectiv consolidarea macroeconomică. Noul acord cu FMI ar putea fi încheiat în luna martie şi va avea o durată de doi ani. Acordul nu va implica finanţare, şeful statului menţionând că Fondul şi UE vor ţine la dispoziţia României banii, respectiv 5 miliarde de euro (3.6 miliarde de la FMI, 1,4 miliarde de la CE) .

Noul acord se datorează riscurilor la care este supusă România, din punct de vedere economic.

În primul rând, Traian Băsescu a specificat că riscul regiunii este unul încă ridicat. În al doilea rând, riscul politic este mare, preşedintele făcând referire la alegerile politice: „orice partid care intenţionează să păcălească electoratul cu populisme şi promisiuni, va fi catalogat drept mincinos”.

El a făcut apel şi la colaborarea tuturor partidelor şi tuturor oamenilor politici pentru susţinerea creşterii macroeconomice.

Traian Băsescu a afirmat că, de acum înainte, România nu va mai merge pe politici de creştere economică nesustenabile, bazate pe speculă, ci dezvoltarea va fi bazată pe proiecte.

Pentru o creştere economică sustenabilă, şeful statului a subliniat că trebuie făcute reforme în transport, sectorul energetic, sănătate şi justiţie. Economia României ar trebui, conform acordului, să ajungă de la un deficit bugetar de 4,5 % în prezent, la 3% până în 2012.

În ceea ce priveşte măsurile de disponibilizare, Traian Băsescu a declarat că vor fi continuate „ajustările”, deoarece există un „un excedent de cheltuieli de personal”.

Pentru cea de a şaptea evaluare a acordului stand-by, o misiune FMI – CE se află în ţară. Aceasta analizează îndeplinirea obiectivelor stabilite pentru ultimul trimestru din 2010. Misiunea se încheie marţi, 8 februarie.

Cele mai citite

Klaus Iohannis a votat, dar a refuzat să facă declarații

Elena Lasconi a venit cu prăjituri „fără blat” la secția de votare Președintele Klaus Iohannis a votat la ora 10:00, la Liceul Jean Monnet din...

BEJ Argeș: Alina Gorghiu a încălcat legea electorală printr-o postare după încheierea campaniei

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a contestat decizia la Biroul Electoral Central, susținând că nu a încălcat legea Biroul Electoral Județean Argeș a transmis că ministrul...

Anchetă Poliția Capitalei: Diana Şoşoacă a filmat în cabina de vot şi a publicat un buletin de vot modificat

Secția 6 Poliție a fost sesizată despre aceste fapte și a demarat verificări Poliţia Capitalei a demarat o anchetă, în urma unei sesizări privind un...
Ultima oră
Pe aceeași temă