Cand scriu aceste randuri, in Bucuresti, cerul e senin – n-are nici un puf de norisor, soarele straluceste, e cald… incat nu stii daca e o zi de toamna sau de primavara – desi e inceput de ianuarie 2007! Si in decembrie a fost aproape la fel – vreme calda, cer instelat, luna luminoasa, incat de sarbatori nu puteai rosti versurile lui Bacovia: Te uita cum ninge decembrie…/Spre geamuri iubito priveste -/Mai spune s-aduca jaratec/Si focul s-aud cum trosneste. Da… traim, cand scriu acest gand, zile fara anotimp… infloresc de Boboteaza ghioceii, pe partiile de schi de la munte se imprastie zapada artificiala… se aprind miristile pe camp si trestia in delta… bantuie in atmosfera tot felul de virusi… O, ce urate sunt zilele fara anotimp! Mie astfel de zile imi dau o tristete si o moleseala la timp si la minte.
Si ma gandeam… Ei, maica natura isi va indrepta aceasta greseala, insa ce ne facem noi, caci astfel de zile fara anotimp le traim adesea in propria viata? Cate zile din viata noastra (uneori chiar luni, chiar ani) sunt fara anotimp – adica fara frumuseti de pomi infloriti primavara, fara vremea coacerii roadelor sub soarele dogoritor al verii, fara vremea culegerii roadelor si a frunzelor ruginite toamna, fara fulgusorii albi de nea cu lerui – lor din decembrie?! Cred ca multi dintre noi avem in viata noastra Zile fara anotimp, adica nu sunt potrivite varstei pe care o traim. Ce trist, ce trist! Sa nu stii ce anotimp traiesti in viata ta!…
