Una dintre figurile emblematice ale luptei anticomuniste din Munții Apuseni a fost maiorul Nicolae Dabija, ofițer de elită al Armatei Regale Române. El era vărul dictatorului comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej.
Maiorul Nicolae Dabija a decis să se opună comunismului cu toate puterile sale. Relația de rudenie cu satrapul roșu nu l-a salvat. În 1949, ofițerul român a fost capturat prin trădare, torturat de Securitate, judecat, condamnat la moarte și executat.
Un destin eroic
Nicolae Dabija s-a născut în anul 1907 în Galați, într-o familie nu prea înstărită. La 19 ani, a decis să intre ca voluntar în Armata Regală Română. Pentru că avea o inteligență deosebită, a fost trimis la Liceul Militar din Iași, apoi a devenit subofițer. Nicolae Dabija avea un curaj deosebit, precum și bune capacități de comandant, astfel că a fost trimis la Școala de Ofițeri de Infanterie din Sibiu, o școală care îmbina tradiția militară a Armatei Regale Române cu cea a armatei habsburgice.
Nicolae Dabija a servit ca ofițer activ în Armata Regală Română, iar după intrarea României în cel de-al Doilea Război Mondial a fost mutat, cu gradul de căpitan, la Regimentul 38 de Infanterie din Brăila. Cu acest regiment a fost trimis pe frontul rusesc în octombrie 1941.
În timpul luptelor împotriva Armatei Roșii, el a dat dovadă de un curaj deosebit. Nicolae Dabija a primit, pentru bravura sa dovedită în timpul luptelor de la Novorossiisk și Perekop, mai multe decorații românești și germane.
A fost rănit de două ori în timpul luptelor contra rușilor și a primit cea mai înaltă decorație românească de război, Ordinul Mihai Viteazul, care i-a fost acordat prin Înalt Decret Regal, semnat de Majestatea Sa Regele Mihai I al României. De asemenea, a fost avansat la excepțional la gradul de maior. Nicolae Dabija nu a putut lua parte la luptele Armatei Regale Române de pe frontul de vest, împotriva Ungariei și Germaniei, pentru că se afla în convalescență după rănile suferite în războiul contra rușilor.
După terminarea războiului, Nicolae Dabija a fost dat afară din armata care se afla tot mai mult sub control sovietic. El a decis să se mute în Aradul Nou, împreună cu soția sa, fiica protopopului greco-catolic Ioan Cârnațiu al Turzii, rudă a monseniorului Pamfil Cârnațiu.
Maiorul Nicolae Dabija fusese împroprietărit cu cinci hectare pe malul bănățean al Mureșului, în noul cartier arădean, în calitate de cavaler al Ordinului Mihai Vitea-zul. Din momentul mutării sale la Arad, maiorul Nicolae Dabija a început să se implice în lupta împotriva comunismului.
Cum a luat naștere Frontul Apărării Naționale – Corpul de Haiduci
În februarie 1948, maiorul Nicolae Dabija i-a cunoscut pe frații Traian, Alexandru, Viorel și Nicolae Macavei. Aceștia erau nepoții fruntașului PNȚ Ștefan Cicio Pop. Ei au decis să formeze un grup de rezistență armată anticomunistă. Acest grup a fost numit Frontul Apărării Naționale – Corpul de Haiduci. Au început să recruteze diferiți susținători între comunitățile de moți. În zona minelor de aur, de la Roșia Montană la Zlatna, moții erau revoltați de confiscarea minelor de aur, din care își câștigau de generații existența. Alții erau nemulțumiți de confiscarea pădurilor și a gaterelor, precum și a depozitelor și fabricilor de cherestea. Astfel că a fost destul de simplu să găsească recruți pentru Frontul Apărării Naționale – Corpul de Haiduci.
Primii au intrat în vizorul Securității frații Macavei, în vara lui 1948. Pentru că au ascuns de comuniști o parte a aurului extras din minele familiei lor, frații Macavei au fost acuzați de contrabandă cu aur și au intrat în vizorul aparatului de represiune. Ca să scape de arestare, ei s-au refugiat în Munții Apuseni, de unde au început lupta armată împotriva comuniștilor. Au avut loc mai multe ciocniri cu trupele de Jandarmerie și de Miliție. În octombrie 1948, Securitatea a organizat o ambuscadă în care au avut loc schimburi de focuri, iar frații Macavei au împușcat doi plutonieri majori din trupele de jandarmi care fuseseră trimise să îi lichideze pe răzvrătiți.
Pentru că bolșevicii au decis să confiște averea fraților Macavei, aceștia au reacționat cu duritate și, în 20 decembrie 1948, au jefuit Percepția Teiuș, de unde au luat suma de 320.000 lei.
În tot acest timp, maiorul Nicolae Dabija a încercat să organizeze un adevărat serviciu de informații în slujba luptătorilor anticomuniști. Pentru început, a apelat la un alt fost ofițer al Armatei Regale Române, maiorul Nicolae Nițescu, care era cumnatul său. El trebuia să adune informații cu caracter militar și politic și să le comunice cifrat lui Nicolae Dabija. Cei care aveau cifrul corespondenței erau doar maiorii Nicolae Dabija și Nicolae Nițescu.
De asemenea, printr-un alt cumnat, care fusese diplomat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe și care se numea Mihai Angheluță, Nicolae Dabija a obținut o audiență la consulul Turciei la București. Prin interme-diul acestuia, Nicolae Dabija a reușit să trimită un memoriu scris în limba franceză Misiunii Americane. El cerea americanilor sprijin logistic, militar și informativ pentru a organiza rezistența anticomunistă din munți. Americanii i-au refuzat cererea, dar Nicolae Dabija, convins de iminența declanșării unui război între Statele Unite ale Americii, Franța și Marea Britanie, pe de o parte, și Uniunea Sovietică, de cealaltă parte, nu s-a lăsat descurajat. Și-a spus că americanii nu au avut încredere în el, deoarece se temeau că ar fi putut fi un agent provocator. Așa că a decis să îi contacteze pe americani printr-un om în care aceștia aveau încredere. S-a adresat generalului Dumitru Petrescu, fost atașat militar la Legația României de la Washington. Întâlnirea dintre ei a avut loc în mai 1948. Nicolae Dabija i-a spus fostului său superior din Armata Regală Română că se pune sub comanda lui. De asemenea, i-a spus că a început să organizeze grupuri de luptători anticomuniști capabili să blocheze, în eventualitatea unui război, defileurile Someșului, Mureșului, Oltului, Dornei și Prahovei. De asemenea, existau alte grupuri de luptători anticomuniști care aveau misiunea de a sabota instalațiile și câmpurile petroliere din Prahova. Treptat, grupul de membri și susținători ai lui Nicolae Dabija și ai fraților Macavei a ajuns la aproximativ 400 de persoane.
În iarna 1948-1949, maiorul Nicolae Dabija a aflat că lațul poliției politice începe să se strângă în jurul său, ast-fel că a decis să plece și el în Munții Apuseni. În februarie 1949, a decis să își stabileas-că punctul de comandă pe Muntele Mare. A organizat un comandament după toa-te regulile artei militare. Mem–brii grupului au săpat o cazemată întărită cu grinzi de brad și în care existau paturi suprapuse, iar lângă aceasta au săpat un bordei folosit pe post de depozit.
În februarie 1949, maiorul Nicolae Dabija a decis să își organizeze grupurile de susținători pentru a lansa operațiuni de gherilă împotriva comuniștilor. O astfel de acțiune de proporții era programată pentru ziua de 6 martie 1949, atunci când comuniștii sărbătoreau patru ani de la instalarea primului guvern comunist, condus de Petru Groza.
Trădare și confruntare
Pentru a pregăti în bune condiții operațiunea de gherilă, maiorul Nicolae Dabija a decis să cheme la comandamentul său de pe Muntele Mare diferitele grupuri de partizani. Ei urmau să se reunească în data de 4 martie și să depună jurământul că vor lupta până la moarte împotriva sovieticilor care invadaseră România și împotriva bolșevicilor români care le serveau interesele. Însă maiorul Nicolae Dabija a fost trădat de un sătean din Bistra, Augustin Râstei. Acesta fusese una dintre gazdele lui Nicolae Dabija și fusese prins de Miliție. A fost șantajat. Milițienii i-au spus că va sta toată viața în închisoare dacă nu le furnizează informații despre maiorul Nicolae Dabija.
Augustin Râstei fusese primit în grupul lui Nicolae Dabija după ce frații săi vitregi, Avram și Traian Ihuț, garantaseră pentru el. Trădătorul Augustin Râstei l-a convins pe Avram Ihuț să se predea Securității, cu promisiunea că va fi iertat. De la Avram Ihuț, securiștii au aflat că pe Muntele Mare, în cazemată, nu există decât șapte persoane. Însă, între timp, în data de 2 martie, sosiseră alți 17 luptători anticomuniști.
Comandamentul maiorului Nicolae Dabija a fost atacat în noaptea de 3 spre 4 martie 1949 de o trupă de șoc, formată dintr-o companie care aparținea batalionului de Securitate din Florești, de lângă Cluj, din securiști din Câmpeni, din milițieni și din diferite elemente de sprijin.
Partizanii au încercat să spargă încercuirea. Maiorul Nicolae Dabija, Traian Macavei, Traian Ihuț, Ioan Mișu și Cornel Pascu au reușit să fugă. Cinci persoane au fost ucise. Printre ele s-a numărat și soția lui Nicolae Dabija. Alți 14 luptători anticomuniști au fost prinși de trupele de Securitate. Imediat, trupele de Securitate au început să îi vâneze pe luptătorii din grupul maiorului Nicolae Dabija. Ofițerul a fost trădat și luat prizonier pe Valea Dobrei. Au fost arestați și alți membri ai grupului, inclusiv Ion Trifa, fratele viitorului arhiepiscop Valerian Trifa al românilor ortodocși din America de Nord.
Cei arestați au fost torturați de Securitate și judecați la Sibiu. Maiorul Nicolae Dabija, împreună cu alți șase membri ai Frontului Apărării Naționale – Corpul de Haiduci, a fost condamnat la moarte și apoi executat. Alți cinci membri ai grupului, inclusiv o femeie, au fost torturați și executați de Securitate în stil mafiot. Au existat și luptători anticomuniști din acest grup care au fost condamnați la detenție pe viață. În total, membrii Frontului Apărării Naționale – Corpul de Haiduci au fost judecați în 13 loturi. Toți au primit ani grei de închisoare.
Însă și trupele de Securitate au suferit pierderi grele. Membrii grupului de rezistență armată condus de maiorul Nicolae Dabija au ucis cinci securiști și au rănit alți nouă. Acestea au fost cele mai grele pierderi suferite de trupele de Securitate în confruntările directe cu un grup de luptători anticomuniști.
Represiunea nu s-a limitat strict la membrii Frontului Apărării Naționale – Corpul de Haiduci, ci s-a extins și la membrii familiilor acestora. Împotriva lui Nicolae Dabija a fost întreprinsă o adevărată operațiune de damnatio memoriae. Comuniștii au încercat să îl prezinte pe acesta drept un bandit ordinar. Însă această operațiune a eșuat. În memoria colectivă a locuitorilor Munților Apuseni, maiorul Nicolae Dabija a rămas drept unul dintre cei mai importanți eroi ai luptei împotriva unui sistem opresiv și criminal.
